5.5 C
București
vineri, 23 februarie 2024
AcasăSpecialMiami 2015. Simona Halep s-a calificat în sferturi, după 6-3, 7-5, cu...

Miami 2015. Simona Halep s-a calificat în sferturi, după 6-3, 7-5, cu Pennetta. A spart gheața cu italianca!

Miami 2015. Simona Halep, cap de serie 3, s-a calificat în sferturile turneului Premier Mandatory de la Miami, după ce a eliminat-o pe Flavia Pennetta, cu scorul de 6-3, 7-5.

Românca, a treia jucătoare a lumii, a obținut prima sa victorie de carieră în fața Flaviei Pennetta, după ce le pierduseră pe primele 3 întâlniri cu aceasta. Pennetta este una dintre puținele jucătoare din lume care încă mai au un record pozitiv în fața Simonei.

Citește aici Reacția Simonei. Secretul primei victorii în fața Flaviei Pennetta

Halep a avut parte de un meci relativ ușor în primul set, când a evoluat la cel mai înalt nivel al său. Runda a doua a fost una mai dificilă, cu italianca la conducere, însă Simona a reușit o revenire de senzație de la scorul de 2-5. Partida a durat o oră și 32 de minute.

Mai departe, Simona Halep va întâlni o adversară împotriva căreia a disputat până acum 4 meciuri.

Citește și Miami 2015. Halep și-a aflat viitoarea adversară din sferturi. La egalitate cu americanca

Live Text Halep – Pennetta: 6-3, 7-5

7-5: Game, MECI, Halep.

Românca va servi pentru câștigarea meciului și calificarea în sferturile turneului.

6-5: Break, Halep. Simona domină clar finalul setului, care ar putea fi totodată și finalul meciului.

5-5: Game, Halep. Simona a jucat superb și pe propriul serviciu, nu a mai comis erori neforțate, obligând-o în schimb pe adversara sa să greșească. Primul game alb al româncei din setul al doilea.

Simona va servi acum pentru a aduce egalarea.

4-5: Break, Halep. Simona câștigă al doilea game consecutiv și rămâne în set, după o luptă incredibilă. Românca a crescut din nou nivelul jocului, revenind de la scorul de 2-5.

3-5: Game, Halep. Simona câștigă primul game, după ce a pierdut 2 la rând.

2-5: Game, Pennetta. Primul punct pe serviciu, reușit în ultimele 6 game-uri. Italianca este foarte aproape de câștigarea setului al doilea, pe fondul unei relaxări vizibile în jocul Simonei.

2-4: Break, Pennetta. Italianca reușește un nou break, însă asta doar din cauza greșelilor făcute de Simona. Românca are aceeași problemă, ca pe parcursul întregului turneu, lipsa de constanță între seturi, motiv pentru care de multe ori ea are nevoie de 3 runde pentru a elimina o adversară.

Meciul a intrat deja în cea de a doua oră de joc.

2-3: Break, Halep. Meciul s-a schimbat radical, cu cele două câștigând break după break. Este clar că ambele au o problemă la serviciu și cel mai probabil setul și-l va adjudeca cea care va câștiga un game pe serviciu.

1-3: Break, Pennetta. Simona are probleme în a reveni la nivelul din setul anterior, atunci când a jucat bine atât pe serviciu, cât și la primire.

1-2: Break, Halep. Românca face re-break-ul imediat și restabilește echilibrul pe teren.

0-2: Break, Pennetta. Primul break, reușit de italiancă în acest meci.

0-1: Game, Pennetta.

A început setul al doilea, cu Pennetta la serviciu.

6-3: Game, SET, Halep. Românca a câștigat primul set fără a avea probleme serioase. Pennetta nu a putut ține ritmul cu lungile curse ale româncei.

Simona servește pentru câștigarea setului.

5-3: Game, Pennetta. De această dată, românca a lăsat puțin garda jos, iar italianca și-a făcut punctul, pe serviciul propriu.

5-2: Game, Halep. Simona câștigă cu multă ușurință și acest game, pe serviciu. Nimic nu a mai funcționat la italiancă în ultimele 3 game-uri.

Cu o astfel de evoluție, Simona are toate șansele să câștige primul meci din cariera sa în fața Flaviei Pennetta.

4-2: Break, Halep. Simona evoluează foarte bine, la cel mai înalt nivel și asta se vede și în realizările sale. După un game alb, românca a reușit și primul break al meciului.

3-2: Game, Halep. Simona câștigă radical acest game, primul game alb al meciului. Italianca nu a mai avut răspuns, probabil conservându-și energiile pentru serviciul propriu.

2-2: Game, Pennetta. Simona a fost la un pas să câștige acest game, cel mai lung de până acum, însă italianca a revenit și a făcut din nou punctul pe serviciu.

2-1: Game, Halep. Simona câștigă și de această dată, pe propriul serviciu, dar cu unele emoții.

Pennetta o încearcă pe Halep cu mingi mai înalte, aceasta părând a fi singura armă pe care din ce în ce mai multe adversare încearcă să o folosească (cu mai mult sau mai puțin succes) împotriva româncei. 

1-1: Game, Pennetta. Italianca o egalează pe Simona, însă românca reușise să-i două puncte după ce a fost condusă cu 40-0.

1-0: Game, Halep. Românca începe încrezător, cu mingi trimise pe tot terenul, cu un raliu foarte bun. Și-a plimbat adversara și se observă că pentru Pennetta anii își spun cuvântul.

0-0: A început partida din optimile Miami 2015. Simona Halep servește prima.

Meciul anterior, dintre Isner și Dimitrov, s-a încheiat, cu victoria americanului. În scurt timp va începe partida dintre Simona Halep și Flavia Pennetta.

——

Miami 2015. Simona Halep, cap de serie numărul 3, va juca marți dimineață, începând cu ora 04.00 (ora României), împotriva Flaviei Pennetta, a 15-a favorită, în optimile turneului Premier Mandatory de la Miami.

Simona Halep are o misiune dificilă, în optimile turneului american, obținerea primei victorii în fața Flaviei Pennetta, o mai veche adversară a sa. Cele două se vor duela pe arena centrală a turneului, partida fiind ultima. Anterior, de la ora 02.30 (România), se va disputa un meci de simplu masculin, astfel că nu este exclus ca partida Simonei să înceapă de fapt în jurul orei 04.30, cu întârziere față de ora oficială, anunțată.

Halep vs Pennetta 0-3

Simona Halep este condusă în meciurile directe, de către Pennetta, cu scorul de 3-0, astfel că românca va avea șansă să oprească seria înfrângerilor în fața italiencei. 

Meciuri directe (victorii Pennetta): US Open, 2013 – 6-2, 7-6 (7/3); Bastad WTA International, 2013 – 4-6, 7-5, 2-0 abandon Halep; Marbella WTA International, 2010 – 6-4, 7-6 (7/4).

Citește și Halep: “Pennetta m-a bătut, dar acum va fi o altă zi și un alt meci”

Simona Halep (23 ani, 1.68 m, locul 2 mondial – cel mai bun din carieră) ocupă în prezent a treia poziție WTA, în timp ce Flavia Pennetta (33 ani, 1.72 m, locul 10 – cel mai bun al carierei) ocupă poziția 28 WTA. Simona Halep are 11 titluri WTA, iar italianca a cucerit 10 titluri. În schimb Pennetta este mai de grabă renumită pentru performanțele sale la dublu, acolo unde a fost numărul 1 mondial și are 17 titluri.

Simona este în acest moment cu mult peste Pennetta, în ceea ce privește performanțele din acest an. Românca are un record de 22-2 (victorii – înfrângeri), ocupând locul 1 în cursa spre Turneul Campioanelor (numărul 1 mondial în anul 2015), în timp ce Pennetta ocupă locul 28 în acest clasament. Iar în funcție de recordul victorii/înfrângeri, Pennetta are un bilanț de 9-5.

Meciul de marți va fi unul al surprizelor, urmând să fie un duel al tinereții contra experienței, sau unul al noului val împotriva vechii garde.

 

Cele mai citite

Ciolacu cere explicații de la șeful Transgaz pentru achiziția de iPhone-uri

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi că îl va chema la explicații pe Ion Sterian, șeful Transgaz, după ce compania a achiziționat iPhone-uri...

Klaus Iohannis rămâne jupânul României

Coaliția de guvernare a decis: comasarea europarlamentarelor cu cele locale. Fiindcă totul se face cu „poporul și pentru popor” – nu-i așa? – liderii...

Până la Silicon Valley, se surpă Dorobanțiul și avem Valea Silicoanelo aici la noi

Ilustrație: Marian Avramescu Până când o să ne ducă președintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, călare pe porcul care zboară, spre Statele...
Ultima oră
Pe aceeași temă