3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecial”Litoralul pentru toți” mai durează o săptămână

”Litoralul pentru toți” mai durează o săptămână

Turiștii care vor să meargă la mare cu un tarif redus la jumătate mai pot face acest lucru încă o săptămână. Hotelierii de pe litoral au decis să prelungescă programul ”Litoralul pentru toti” până pe 22 iunie. Până cum au profitat de acest program aproximativ 6.000 de turiști, arată datele patronatelor din turism, potrivit Mediafax.

"Vrem să stimulăm astfel să vină la mare şi persoanele cu venituri mici şi foarte mici, care, din păcate, sunt din ce în ce mai multe în România", a declarat într-un comunicat Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Conform Mediafax, cei mai mulți turiști care au apelat la acest program turistic au ales staţiunile Mamaia şi Eforie Nord. Până la 15 iunie, data oficială de încheiere a programului, 53 de hoteluri din staţiunile Cap Aurora, Eforie Nord, Eforie Sud, Jupiter, Mamaia, Saturn, Vama Veche şi Venus au pus la dispoziţie peste 3.000 de camera la tarife reduse, locuri vândute prin agenţiile de turism la nivel naţional.

Pentru săptămâna 15-22 iunie numărul locurilor va fi limitat. Turiştii care aleg staţiunea Mamaia plătesc pentru şase nopţi între 235 de lei la hoteluri de 2 stele, fără mic dejun, şi 605 lei la cele de 5 stele, cu mic dejun inclus, mai scrie sursa citată.

În staţiunile din sudul litoralului, precum Jupiter, Saturn sau Vama Veche preţul unui sejur de şase nopţi porneşte de la 179 de lei de persoană la o unitate de 2 stele, fără mic dejun, şi ajunge la 469 de lei de persoană la un hotel de 5 stele, cu mic dejun inclus.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă