4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialLimba tehnocraţilor şi limba borfaşilor | OPINIE

Limba tehnocraţilor şi limba borfaşilor | OPINIE

Că Liviu Dragnea, zis şi “Decât”, nu e un mare vorbitor de limba română cred că nu mai trebuie demonstrat. Luaţi discursurile lui din ultimii ani şi e imposibil să nu găsiţi măcar o greşeală de exprimare. Una crasă, elementară, care l-ar face să roşească şi pe un elev de clasa a şaptea.

Actualul preşedinte al PSD nu e însă un puşti care abia buchiseşte tainele gramaticii, ci ditamai licenţiatul. Din al cărui CV aflăm că a absolvit, în ordine, Facultatea de Transporturi, Facultatea de Management şi Administraţie publică şi Colegiul Naţional de Apărare. Plus două cursuri postuniversitare. Altfel spus, e “tobă de carte”. Deşi, fie vorba între noi, zicala asta nu mai sună chiar aşa de bine…

Luni, 19 septembrie 2016, domnul Dragnea a susţinut un discurs de la tribuna Parlamentului. A fost o replică la declaraţiile premierului Dacian Cioloş, chemat în faţa camerelor reunite să explice situaţia economică a ţării. Invitaţie venită, culmea, chiar de la partidul domnului Dragnea.

Replica e memorabilă. Pentru că ne arată, vrând-nevrând, prăpastia nu doar ideologică, ci şi lingvistică dintre cele două tabere. “Astăzi, domnul Cioloş nu a vorbit în limba română. A folosit limba tehnocraţilor, o limbă care sună străin şi o limbă care este ruptă de realitate”, a tunat liderul social-democrat.

 

Ce-i drept, actualul prim-ministru nu e un mare orator. Cel puţin nu în sensul în care înţelegem, de la Cicero încoace, arta oratoriei la politicieni. O artă care-i este străină domnului Cioloş. Probabil din cauza experienţei bruxelleze care l-a învăţat că fondul contează mai mult decât forma. Dar cine-i domnul Dragnea ca să-l critice? Acelaşi care, potrivit stenogramelor din propriul dosar, cunoaşte la perfecţie o altă limbă.

Iată ce îi spunea Liviu Dragnea subalternului său Valentin Boboc (în prezent, deputat PSD) în ziua de 29 iulie 2012, în care se vota la referendumul pentru demiterea preşedintelui. “Băi…, Vali, văd că Victor are telefonu-nchis… Aveţi decât 38% prezenţă-n Alexandria. (…) Băi, am înţeles, da’ organizaţi-vă să mi-i aduceţi pe toţi la vot, băi! Îi legaţi, îi luaţi în braţe! (…) Zi, mă, să-i aducă-n oraş, mă!”

Cu siguranţă, asta nu e limba tehnocraţilor, ci limba borfaşilor. Care, în traducerea Justiţiei, înseamnă doi ani de închisoare cu suspendare. Ceea ce nu pare să-l împiedice pe domnul Dragnea să ne ţină discursuri de la tribuna Parlamentului. Dar măcar să o facă, de acum încolo, cu traducător!

Cele mai citite

Aglomerație pe pârtiile din Sinaia: Turiștii se înghesuie pe domeniul schiabil

Stațiunea Sinaia este plină de turiști în această duminică, în contextul weekendului premergător Crăciunului. Domeniul schiabil situat la peste 2.000 de metri altitudine, în Munții...

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...

Prognoza economică a României pentru 2024 revizuită semnificativ în scădere la 1%

România va înregistra o creștere economică de doar 1% în 2024, în scădere considerabilă față de estimările anterioare de 2,8%, pe fondul unui declin...
Ultima oră
Pe aceeași temă