3.9 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialLiga Studentilor Galati, in atentia Fiscului si a Curtii de Conturi

Liga Studentilor Galati, in atentia Fiscului si a Curtii de Conturi

Afacerea derulata pe banii studentilor de catre Liga Studentilor de la Universitatea de stat „Dunarea de Jos” din Galati, Casa de Cultura a Studentilor Galati si un institut particular din Napoli, Italia, „Libero Instituto Universitarie Per Stranieri Francesco de Sanctis” a ajuns in atentia DGFPCFS Galati si a Curtii de Conturi. Dupa ce au fost incasate de la studenti, pentru cursuri de limba italiana, taxe in valoare totala de 65,7 milioane, iar profesorul Roberto Pasanisi a incasat de la 15 studenti echivalentul in valuta a 4-5 milioane de lire italiene, sub promisiunea ca „absolventii” vor calatori in Italia timp de o luna, afacerea a esuat, iar banii dati pentru calatorie au fost recuperati cu greu.

Bani pentru „diploma de italian”

Miza era una deloc de neglijat de catre orice roman: invatarea limbii italiene prin cursuri pentru care era platita o suma modica, urmata de o consolidare a conversatiei si a cunostintelor de cultura italiana printr-o calatorie de o luna in Italia, care costa la acea vreme doar echivalentul a vreo 250 de euro. Imediat ce a fost pus la punct proiectul afacerii, baietii de la Liga Studentilor, Radu Oprea, pe atunci presedinte al LSG, si Dinu Gandu, atunci presedinte de CA, acum director la Casa de Cultura a Studentilor, au cumparat 16 chitantiere si au pus afise in tot campusul universitar, anuntand minunea. Cu gandul la luna de vacanta pe care o vor petrece in Italia, sute de studenti, dar si tineri care nu erau studenti, au dat buzna pentru a se inscrie la cursul de italiana la tariful modic anuntat de liderii LSG: 200.000 pentru membrii ligii, 300.000 pentru studentii care nu erau membri LSG si 400.000 pentru cei care nu erau studenti. Din Italia a venit chiar profesorul de italiana Roberto Pasanisi, iar la final studentilor le-au fost oferite cartoanele de rigoare, „Diploma in Lingua e Cultura Italiana”!

Vedi Napoli e puoi… teapa!

Cu cartoanele in buzunar, absolventii lectiilor de italiana au platit si banii pentru luna de zile ce urmau sa o petreaca la Neapole, echivalentul a 300.000 de lire italiene cu titlul de avans, urmand ca ulterior sa mai achite alte 200.000 de lire pentru cazare. Numai ca primii 15 studenti care au achitat imediat banii, sperand ca vor pleca in Italia imediat dupa sesiunea de vara, au avut surpriza sa constate ca afacerea era atat de „serioasa” incat Ambasada Italiei a refuzat sa le acorde vizele. Mai rau de-atat, „absolventii” au reusit cu greu sa-si recupereze banii platiti pentru excursie, asta intamplandu-se abia in toamna, cand profesorul Pasanisi de la „Libero Instituto Universitarie Per Stranieri Francesco de Sanctis” a revenit la Galati.

Bani tocati „la plesneala” si evaziune fiscala

Scandalul a izbucnit imediat ce studentii au constatat ca au luat teapa in privinta calatoriei de o luna in Italia, dar multi au fost nemultumiti si de cursul de italiana. Au fost depuse reclamatii la DGFPCFS Galati si Curtea de Conturi. Controlul efectuat de inspectorii de la Controlul Fiscal de la DGFPCFS Galati a dezvaluit ca profesorul Roberto Pasanisi a incasat in perioada 9 martie – 20 mai 2001 suma totala de 27 de milioane, desi nu exista nici o justificare a unor asemenea plati, neexistand nici un contract incheiat de acesta cu LSG. Acum, in nota explicativa data celor de la Fisc, presedintele de atunci al Ligii Studentilor, Radu Oprea, spune ca, de fapt, „in urma participarii la cursurile de limba italiana, profesorul Pasanisi a facut o evaluare a seriozitatii cursantilor care doreau sa plece sa studieze limba italiana la institutul din Napoli”. Raportul de control al inspectorilor de la Fisc mai precizeaza si evaziunea fiscala comisa de cei de la LSG: „Liga Studentilor nu a retinut impozitul aferent prestatiilor efectuate de catre prof. Roberto Pasanisi, conform OG 83/1998, privind impunerea unor venituri realizate in Romania de persoane fizice sau juridice nerezidente”. Apoi, profesorul Pasanisi ar fi trebuit sa prezinte, in termen de o luna de la efectuarea platii, certificatul de rezidenta fiscala, in copie sau original. Dar nici acest lucru nu s-a intamplat.

In concluzie…

Din raportul de control al celor de la Fisc desprindem cateva concluzii. Mai intai, ca banii au fost incasati legal, dar au fost tocati fara noima, fara respectarea prevederilor legale. Practic, cele 27 de milioane incasate de profe-sorul Pasanisi fara retinerea impozitului au, din punctul de vedere al Administratiei Fiscale, statut de „bani negri”. Daca profesorul si-o fi declarat venitul in Italia este alta poveste. Apoi, in total, a fost incasata de la studenti suma de 65,7 milioane de lei si, dupa ce dam deoparte platile catre Pasanisi, ar ramane vreo 38,7 milioane cu care nu prea se mai stie ce s-a intamplat. Si ar mai fi ceva: din moment ce ex-presedintele LSG Radu Oprea sustine in nota explicativa ca taxele pentru calatoria in Italia „se plateau direct profesorului Pasanisi, in valuta”, iar intre Liga Studentilor si profesorul italian nu exista nici un contract, cum de a fost posibil ca sub umbrela unei institutii serioase, cum este o universitate de stat, sa fie adus un profesor care sa incaseze de la studenti avansuri consistente in valuta, promitandu-le himera unei calatorii in Italia, care nu va avea loc niciodata?!

Cele mai citite

Trofeul Golden Boy 2024 a fost câștigat de Lamine Yamal

Lamine Yamal, atacantul Barcelonei, a câștigat miercuri premiul Golden Boy 2024, devenind cel mai tânăr câștigător al acestui premiu acordat celui mai bun jucător...

Datoria publică a României depășește pragul de 900 miliarde de lei, atingând 54,4% din PIB

Planul fiscal pe șapte ani, avizat de Comisia Europeană estimează pentru 2024, un deficit bugetar de 7,9% din PIB Datoria publică a statului român a...

Armistițiu în Liban: Evaluarea pierderilor economice și umanitare, costuri de miliarde de dolari

Conflictul dintre Israel și Hezbollah din Liban s-a încheiat miercuri dimineață printr-un armistițiu, însă pagubele provocate de luni de confruntări sunt imense. Potrivit estimărilor, pierderile...
Ultima oră
Pe aceeași temă