» Oficialii unitatii sanitare doresc sa atraga sponsori pentru finalizarea lucrarilor.
» Amenajarea liftului ar putea insemna un pas spre acreditarea spitalului.
Oficialii spitalului clinic de Boli Infectioase Constanta se chinuiesc de mai bine de un an sa atraga fonduri pentru amenajarea liftului. Aceasta ar fi o conditie care ar ajuta unitatea sanitara sa obtina acreditarea care presupune un standard ridicat al serviciilor oferite. Conducerea unitatii sanitare este de parere ca, in mare parte, sunt respectate conditiile pentru obtinerea acreditarii. "Avem nevoie de 50.000 de euro pentru a putea finaliza lucrarile. Liftul este pe lista de investitii de foarte multa vreme, insa autoritatile sanitare asteapta, probabil, rectificarea bugetara. Avem nevoie de aceasta investitie pentru a putea asigura transportul optim al pacientilor. Fondurile spitalului nu sunt suficiente pentru a putea amenaja liftul, insa vom incerca sa atragem diferiti sponsori. Mai intai vom vedea care este oferta de pe piata si probabil vom deschide un cont pentru a face rost de fondurile necesare.
Pana in prezent s-au aratat destule persoane interesate de proiectul nostru", a declarat managerul SCBI Constanta, prof. dr. Sorin Rugina. Liftul era inclus in lucrarile de reabilitare totala a unitatii sanitare.
Proiectul nu a mai fost posibil pentru ca au fost intampinate dificultati la demararea lucrarilor si s-au inregistrat pierderi financiare.
» Lucrari de modernizare
Unitatea sanitara se afla intr-un amplu proces de modernizare. De curand a fost finalizata morga, care urmeaza sa fie inaugurata in perioada imediat urmatoare. SCBI va beneficia de o centrala termica moderna cu rezervoare de apa suplimentare. Pentru departamentul de gripa aviara la care au fost aduse imbunatatiri au fost solicitate fonduri suplimentare, respectiv suma de 250.000 de lei, care se adauga celor 180.000 de lei, acordati initial pentru cele sase saloane proiectate.