Fostii primari PSD din judetul Botosani care au semnat pentru Alianta D.A. odata cu adoptarea statutului alesilor locali nu mai au sprijinul presedintelui CJ Botosani, Constantin Contac, care este si liderul social-democratilor botosaneni.
Contac a spus ca va analiza de doua ori inainte proiectele care vor veni din partea acelor primari care au facut parte din PSD si acum sunt liberali sau democrati: „Fata de primarii PSD ademeniti de putere pot sa va spun ca voi analiza situatia si promit ca nu voi mai semna nici un act care vine din partea lor. Iubim tradarea, dar tradatorul trebuie spanzurat”, a declarat Constantin Contac, liderul PSD. El considera ca primarii care au candidat pe listele sale de partid la alegerile din 2004 nu au facut altceva decat sa se vanda actualei puteri: „Pentru cei care sunt traseisti, sa se duca la cei care le-au promis, la cei care se lauda ca le fac. Unii s-au vandut actualei puteri care, lipsita de control, si-a permis sa-i forteze”. Din acest motiv liderul social-democrat ii acuza pe presedintele PNL Botosani, Mihai Tabuleac, dar si pe doi dintre consilierii judeteni cu care se afla mereu in conflict, respectiv democratii Viorel Alexandru si Cristian Achitei, de trafic de influenta: „Au facut trafic de influenta Tabuleac, Achitei si Alexandru, primarii mi-au zis ca le-au promis bani pentru drumuri, functii. Ii cer prefectului sa rezolve aceasta situatie”.