22.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialLider de sindicat: Poliția națională este de râsul țării. Un polițist local...

Lider de sindicat: Poliția națională este de râsul țării. Un polițist local care taie iarbă, udă flori, are salariu de 4.000 de lei

Sindicaliștii din poliție ar putea protesta, în cazul în care nu vor primi mai multe fonduri, a declarat, luni, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, Dumitru Coarnă. Totodată, el a afirmat că un polițist local „cu studii medii, care taie iarbă, udă flori” are 4.000 de lei salariul de încadrare, potrivit Agerpres.

„Senatul a votat o formă a salarizării corectă, raportată la principii și la valoarea muncii noastre, în Camera Deputaților au schimbat tot, au schimbat toată legea cu privire la Anexa 6, la Poliție. Toată au schimbat-o, doamna Vasilescu, domnul Solomon (…). Nu știu dacă protestele vor rezolva (…), eu vreau să le transmit că au ajuns într-un paradox — au adus poliția națională de râsul țării. Priviți ce au făcut din această lege 153 — singurii care beneficiază de majorare 100% sunt ai lor, protejații lor: primari, consilieri județeni, consilieri locali", a declarat Dumitru Coarnă, luni, în fața sediului Ministerului Afacerilor Interne.

El a reclamat salariile mici ale polițiștilor și le-a comparat cu cele ale polițiștilor locali care aparțin de primării.

„Apoi, au Poliție Locală. Unde în lumea asta sunt două poliții, decât la noi? (…) Le-au făcut 7.000 de lei salariul de încadrare, pe 1 iulie. 7.000 — studii superioare, 5.000 sau 4.000 — studii medii. În condițiile în care salariul mediu în Ministerul pe care îl patronează (Carmen Dan — n.r.) media salariului de bază e undeva la 1.800 — 2.000. Deci un tehnician criminalist cu 15 ani vechime, cu Academie de Poliție, are un salariu de bază undeva la 2.000 — 2.200 de lei, iar un polițist local — foarte bine că au — cu studii medii, care taie iarbă, udă flori (…) are 4.000 salariul de încadrare. Vedeți diferențele?", a mai spus sindicalistul.



 

Ministrul de Interne, Carmen Dan, l-a acuzat, luni, pe Dumitru Coarnă că are un limbaj dublu.

„Odată spune că actuala lege a pensiilor este nelegală și că trebuie plafonată și că trebuie să creștem vârsta de pensie, iar atunci când vrem să corectăm această legislație, ne amenință cu proteste. Cărei poziții a domnului Coarnă să îi răspund eu, acum?", a afirmat ministrul de Interne.



 

Cele mai citite

Ludovic Orbul sau ratatul de serviciu

Tu te lauzi că Ludovicul înainte ți s-a pus?… Ce-l mâna pe el în luptă, ce-a voit acel exclus? Cam așa ar suna acum versurile...

Cum să-ți îngrijești corect ochelarii de soare

Ochelarii de soare sunt mai mult decât un moft, un accesoriu pe care îl adaugi ținutei vestimentare. Din contră, putem să-i considerăm o necesitate...

Rațiu, dorit în cele mari campionate ale Europei!

Andrei Rațiu a făcut un meci mare în La Liga, la începutul acestei săptămâni, iar prestația sa nu a trecut neobservată. Presa din Spania...
Ultima oră
Pe aceeași temă