Procurorii au început urmărirea penală faţă de Vasile Lincu, liderul Pro Lex, Florin Vîlnei, lider al Sed Lex, precum şi faţă de Voinea Negoiţă, aceştia fiind cercetaţi într-un dosar ce priveşte comitarea de infracţiuni de delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi fals intelectual, anunţă NewsIn.
Ancheta este instrumentată de procurori ai Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit unui comunicat remis de instituţie.
Potrivit sursei citate, urmărirea penală a fost începută în cauză faţă de învinuiţii Vasile Lincu, Florin Ilie Vîlnei şi Voinea Negoiţă, care potrivit site-ului Pro Lex, este vicepreşedinte al sindicatului, în cauză fiind efectuate acte de cercetare penală şi fiind administrate probe pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Astfel, din probele strânse de anchetatori a reieşit că, că în calitate de lideri sindicali în cadrul Sindicatului Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex, Vasile Lincu şi Florin Vîlnei şi-au însuşit şi au folosit diferite sume de bani, fără aprobarea organelor de conducere şi fără descărcare de gestiune. Totodată, din cercetări a reieşit că Voinea Negoiţă a acceptat înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor fictive şi a denaturat veniturile şi cheltuielile sindicatului Pro Lex.
Cercetările efectuate până în acest moment au mai relevat că au fost încheiate de către liderii sindicali contracte în numele Sindicatului Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex şi a fost consemnată recepţia unor bunuri fără justificare în documentele contabile şi fără descărcare de gestiune. De asemenea, probatoriul administrat a relevat că au fost achitate din fondurile sindicatului sume de bani cu titlul „drepturi de autor” fără îndeplinirea condiţiilor legale.
„În cauză se efectuează percheziţii domiciliare, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt şi administrarea întregului material probator”, se arată în comunicatul remis marţi.