24.1 C
București
miercuri, 25 septembrie 2024
AcasăSpecialLicitatii pentru tablourile tinerilor plasticieni

Licitatii pentru tablourile tinerilor plasticieni

» De doua ori pe an, elevii de la Liceul de Arta "Dimitri Cuclin", din Galati, isi vand lucrarile in cadrul unor expozitii cu vanzare.

» Preturile sunt negociabile si variaza intre 60 de lei pentru o linogravura si 600 de lei pentru o gravura in metal.

La Galati au loc, de cel putin doua ori pe an, expozitii de arte plastice cu vanzare, in cadrul carora elevii de la Liceul de Arta "Dimitrie Cuclin" au ocazia sa isi expuna lucrarile si sa castige primii bani pe lucrarile cele mai apreciate de public. Zilele trecute, a avut loc vernisajul celei de-a sasea expozitii, la care expun elevi din anii terminali de la liceul de arta. Organizatorul este Clubul Rotary Donaris Galati, care colaboreaza cu conducerea liceului de arta. Conform presedintelui clubului, Claudiu Marina, prin aceasta expozitie se continua seria de evenimente organizate pentru sustinerea tinerilor din Galati care sunt talentati in artele plastice. "Banii vor ajunge direct la elevi. Din cate am inteles, au fixat un pret de pornire, dar este negociabil. Prin aceste expozitii, venim in sprijinul tinerilor plasticieni care intentioneaza sa isi continue cariera artistica urmand o facultate de arte plastice.

 

Ei se confrunta cu costurile mari ale materialelor necesare realizarii portofoliului de lucrari pe care trebuie sa il prezinte la concursul de admitere la facultate si cred ca modalitatea aceasta, a expozitiilor cu vanzare, este un lucru foarte bun pe care il putem face pentru ei. In acelasi timp, este foarte important sa expuna, sa puna un pret lucrarilor lor si sa vada cum reactioneaza publicul. E important si sa castige primii bani cu lucrari realizate de ei", ne-a declarat presedintele Clubului Rotary Donaris, Claudiu Marina.
La organizarea expozitiei, au colaborat profesoarele Gabriela Georgescu si Jana Andreescu. Expozitia este una de grup, a unui grup de elevi din clasele a 11-a si a 12-a, care, potrivit profesoarei Gabriela Georgescu, este "un grup unit prin pasiunea lor pentru lucru". Din el fac parte Ionut Cojocaru, Oana Nastasache si Isabela Iuras, care expun pictura in ulei, gravura si grafica, Octavian Catrinescu, sculptura si Cornel Rapan, icoana. Preturile "de pornire" fixate de elevi variaza in functie de tehnica si dimensiunile lucrarilor, de la 60 de lei o linogravura la 600 de lei o gravura in metal.

Expozitiile organizate de Clubul Rotary Donaris au prins foarte bine in lumea tinerilor plasticieni din Galati, pentru ca, daca de obicei cele doua expozitii anuale erau organizate in preajma Craciunului si in perioada mai-iunie, noua expozitie a fost organizata in afara acestui program, la initiativa elevilor. La vernisajul expozitiei, au si fost retinute mai multe lucrari, la unele dintre ele, care aveau mai multi solicitanti, recurgandu-se la "licitatie" pentru desemnarea cumparatorului.

Cele mai citite
00:04:30

VIDEO Liceul din Conflans-Saint-Honorine va purta numele profesorului Samuel Paty, victimă a extremismului islamist

O școală secundară din Conflans-Saint-Honorine (Yvelines) a votat pentru a adopta numele profesorului de istorie și geografie Samuel Paty, care a fost ucis după...

La cine poți apela și cum trebuie să procedezi dacă ai acte în altă țară și vrei să le adaptezi în România

Ai acte emise într-o altă țară și vrei să le adaptezi pentru a fi valabile în România? Atunci, primul pas este să apelezi la...

Charles Michel despre acțiunile Israelului: A se apăra nu înseamnă totuşi o pedeapsă colectivă

"Israelul are dreptul să existe" şi "să se apere", "a se apăra nu înseamnă totuşi (a aplica) o pedeapsă colectivă", a subliniat marţi preşedintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă