3 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăSpecialLicitatie blatuita de un executor

Licitatie blatuita de un executor

O firma din Bucuresti a reusit sa puna mana pe un activ din statiunea Olimp dupa ce a platit mai putin de 10% din valoarea acestuia. Printr-o serie de ilegalitati comise de executorul judecatoresc si cu "ajutorul" unui sistem juridic partinitor, societatea comerciala Neptun Olimp SA, cu capital majoritar de stat, a fost tepuita de o firma bucuresteana, despre care se spune ca este controlata de membri importanti ai lumii interlope. Aceasta nu a mai facut nici un fel de investitie in activ, care a ajuns acum in paragina.
ilegalitatile prin care SC Neptun-Olimp SA a fost pusa in postura de a pierde unul dintre activele sale au aparut la data de 19 martie a.c. La acea data, firma a primit din partea Biroului Executorului Judecatoresc Gelu Iulian Grasu un fax prin care era instiintata de publicatia de vanzare nr. 51061902071430, in dosarul de executare nr. 97/E/2006. Din acest act, Neptun-Olimp a aflat ca peste trei zile la sediul executorului va avea loc vanzarea la licitatie a imobilului situat in statiunea Olimp, compus din teren intravilan in suprafata de 4.268,22 mp si constructie restaurant si bar. Cu toate ca executorul a avut mare grija sa aranjeze in detaliu aceasta vanzare, el a omis sa ia in considerare sarcinile existente asupra imobilului. Din cate se pare, acest lucru nu a fost facut in necunostinta de cauza. Astfel, la data de 28 februarie a.c., executorul a solicitat Biroului de carte funciara sa i se comunice daca sunt inregistrate sarcini in legatura cu activul Restaurant si Bar de noapte International. In aceeasi zi, el este instiintat asupra faptului ca activul are notificata asupra sa o ipoteca in favoarea SC Neptun-Olimp SA. Ignorand mai mai multe prevederi legale, Gelu Iulian Grasu sustine ca publicatia de vanzare a afisat-o la sediul SC Neptun-Olimp SA pe data de 20 februarie a.c. Acest lucru nu este insa intocmai cu realitatea.

Documente ignorate
Din dosarul de executare rezulta ca executorul a procedat la comunicarea actelor de procedura catre creditor si catre debitor, mai putin catre Neptun-Olimp. Mai mult de atat, el a demarat procedurile fara a verifica daca asupra imobilului mai sunt si alte sarcini, cererea catre Cartea Funciara fiind inaintata abia peste opt zile de la instiintarea partilor. Actiunea abuziva a executorului reiese si din faptul ca, desi la sediul acestuia a fost inregistrata o cerere prin care se solicita amanarea licitatiei, avand in vedere ca pe rolul Tribunalului Constanta este un dosar care are ca subiect suprafata de teren ce urmeaza a fi scoasa la licitatie, executorul a ignorat acest aspect. Mai mult de atat, Gelu Iulian Grasu a primit si o cerere prin care Neptun-Olimp s-a inscris la masa credala pentru suma de 743.546 lei si penalitati de 1.844.627 lei. Avand in vedere ca executorul a continuat procedurile de scoatere la licitatie, Neptun-Olimp si-a manifestat intentiile de a participa la aceasta sedinta. Cu toate acestea, trecand peste dispozitiile art. 506, pct. 2, Cod procedura civila, executorul a inscris la licitatie doar debitorul SC Proterm SA Bucuresti. Cu toate ca au fost solicitate insistent, el a refuzat sa puna la dispozitie documentele ce se aflau la dosarul de executare.

Dosar masluit
Dupa ce Proterm si-a adjudecat imobilul in schimbul sumei de 2.280.060 lei, pretul de pornire fiind de 2.270.060 lei, Neptun-Olimp a primit actele cerute. Din analiza acestora a rezultat ca, in loc de o singura sentinta comerciala prin care debitorul SC Disco Space Models SRL era obligat in favoarea Proterm la plata a 739.000 lei, au mai aparut alte doua sentinte. Din cate se pare, executorul a indus in eroare Neptun-Olimp avand in vedere ca la data de 20 martie a.c. la dosarul de executare se afla doar o sentinta comerciala. In acelasi timp, executorul judecatoresc, asa cum reiese din dosar, a apreciat ca titlurile executorii ale Proterm sunt creante "pentru conservarea bunurilor" si in acest mod distribuirea sumelor rezultate din licitatie se va face prioritar catre acesta in detrimentul Neptun-Olimp. Acest lucru nu este insa in concordanta cu actele depuse de Proterm la dosar. Interpretarea legii a fost facuta in favoarea Proterm. Neptun-Olimp sustine faptul ca Restaurant si Bar de noapte International nu a functionat in ultimii trei ani, iar in aceste conditii nu este necesara suma de 2.000.000 lei pentru conservarea activului. La data de 21 martie a.c., la Judecatoria Mangalia, Neptun-Olimp a inregistrat o contestatie la executare in temeiul art. 403, al. 1, Cod Procedura Civila prin care s-a cerut instantei suspendarea licitatiei si anularea publicatiei de vanzare emise de executorul Gelu Iulian Grasu.

Preluare abuziva
Executorul judecatoresc a adaugat la dosar acte inainte de inceperea licitatiei. Doua sentinte comerciale emise de Tribunalul Bucuresti, in valoarea de 741.500 lei si 742.000, nu se aflau inscrise la dosar cu doua zile inainte de inceperea licitatiei. Mai mult de atat, executorul nu a consemnat in mod expres in ce consta creanta SC Proterm SRL Bucuresti.

Proprietar de drept al activului din Olimp
La data de 21 mai 2002 intre Neptun-Olimp si Disco Space Models a fost semnat un contract de vanzare-cumparare pentru activul din Olimp. Pentru ca in afara de avansul achitat la data semnarii firma nu si-a mai achitat nici o rata scadenta, conform actului incheiat intre cele doua parti se instituie automat ipoteca in favoarea vanzatorului, respectiv SC Neptun-Olimp SA. Executorul judecatoresc a omis acest contract, ba mai mult de atat, prin interpretarea unor dispozitii ale Codului de procedura civila, a bagat la inaintare firma Proterm, excluzand Neptun-Olimp.
Maria Stan,  jurist Neptun-Olimp,

Cele mai citite

Ciucă: George Simion nu e Vadim Tudor. Cum ar putea câștiga alegerile prezidențiale

George Simion nu e Vadim Tudor, are „alte instrumente în spate”, iar într-o confruntare cu Marcel Ciolacu ar putea câștiga alegerile prezidențiale, avertizează liderul...

Roxana Mînzatu, după audierea din Parlamentul European: Cel mai complex examen al vieții mele

Candidata României la funcţia de vicepreşedinte pentru portofoliul "Oameni, competenţe şi pregătire", Roxana Mînzatu, a declarat marţi, că audierea sa tocmai încheiată din Parlamentul...

Previziuni climatice: Nicio zonă din Europa nu se așteaptă să aibă temperaturi sub media sezonului

Previziunile climatice pentru iarna 2024-2025 indică o probabilitate semnificativă ca europenii să se confrunte cu temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit, ceea ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă