(Soluţie concretă pentru un sistem care să răspundă atât cerinţelor societăţii, cât şi aspiraţiilor tinerilor)
Celebrul vers al lui George Bacovia este de actualitate după bacalaureatul 2012. Dezastrul este clar pentru toată lumea, dar o anumită indiferenţă, o anumită insensibilitate prin repetiţie se instalează deja, pentru că, în fond, este doar cu puţin mai rău decât anul trecut, deci ne obişnuim cu răul înainte de a încerca măcar să-i înţelegem rădăcinile şi resorturile.
Anul trecut pe timpul acesta, „România liberă” mi-a găzduit nu mai puţin de trei articole pe această temă, în spiritul libertăţii de opinie şi expresie cultivat de această publicaţie. În acele articole nu m-a preocupat falsa problemă „cum să facem să ia toţi liceenii bacalaureatul, furându-ne singuri căciula”, ci problema profundă a însănătoşirii învăţământului românesc. Ideile de anul trecut rămân valabile, pentru că bolile cronice foarte grave ale sistemului nostru de învăţământ nu se rezolvă prin talk show-uri cu Abramburica pe la toate televiziunile, ci pe fronturile pe care încercam să le conturez cât de cât:
1. clasa şi ce se petrece acolo an de an, semestru de semestru şi oră de oră, între protagoniştii centrali, ELEVUL şi PROFESORUL;
2. joncţiunea ministerului şi inspectoratelor la realitatea învăţământului românesc;
3. definirea perspectivelor deschise tinerilor de către societate şi, în consecinţă, a idealului educaţional în funcţie de care structurăm şi dimensionăm reţelele şi programele şcolare, astfel încât ELEVUL să obţină maximum de profit la finele unui parcurs şcolar şi, la nivel social, şcoala să dea răspunsul corespunzător, asigurând piaţa muncii şi evitând şomajul prin excesul de calificări în anumite domenii;
4. respectarea condiţiei profesionale a cadrelor didactice şi asigurarea demnităţii lor sociale prin salarizare decentă; încurajarea „carierelor” în sistem, reînvierea cercetării didactice şi insistenţa pe linia perfecţionării continue în pregătirea profesională.
În acest an, adaug componenta FINANCIARĂ, pentru că, mai mult ca oricând, este necesar să utilizăm cu maximum de eficienţă fiecare leu din fondurile de care dispunem.
Voi porni de la două observaţii pe care profesorii de liceu le pot confirma.
În clasa a douăsprezecea absenteismul elevilor atinge nişte cote incredibile, inavuabile pentru numeroase licee şi de aceea, de cele mai multe ori, acoperite de înşişi profesorii care nu pun absenţele, căci, în caz contrar, nu ar mai putea justifica salariul primit. Acelor elevi în ultima clasă liceul nu le mai spune NIMIC şi este perceput ca pierdere de vreme. Este un prim semnal dinspre elevi, semnal serios, dar de care nu ţine nimeni seamă.
Un al doilea semnal alarmant dinspre elevi este refuzul de a se prezenta la bacalaureat. O treime din absolvenţii din acest an nu s-au prezentat la bac.
Se vede clar că elevii se îndoiesc de utilitatea liceului şi a examenului de bacalaureat.
Este timpul să luăm taurul de coarne, să nu ne mai ascundem după deget şi să privim lucid situaţia.
De câte licee mai este nevoie? Câţi adolescenţi mai vor să parcurgă 12 clase până la finele liceului? Care este profitul în plan social al finanţării de la buget a liceelor, în formula actuală?
Propunerea mea este următoarea.
1. RESTRUCTURAREA PARCURSULUI LICEAL, prin reducerea unui an de studiu.
Pentru noul parcurs liceal, cu 11 clase, propun următoarea formulă: 1 clasă pregătitoare + 3 clase primare + 3 clase gimnaziale + examen de absolvire a 7 clase + examen de admitere liceu + 4 clase de liceu + bacalaureat.
Învăţământul obligatoriu cuprinde primele 7 clase.
Învăţământul finanţat de la buget cuprinde toate cele 11 clase, dar, atât în sistemul de stat, cât şi în afara lui, trebuie să existe clase de liceu cu plată.
Examenul de admitere la liceu trebuie să fie un concurs corect pentru locurile dintr-un anumit liceu. Elevul care vrea să continue studiile la liceul „Mihai Viteazul” din Bucureşti trebuie să dea concurs de admitere pentru locurile din acest liceu.
Evident, după bacalaureat urmează învăţământul superior.
Dar, dacă un adolescent nu vrea să meargă la liceu, considerând că dansator, steward, fotograf, contabil, apicultor, bucătar, şofer, mecanic, instalator, subofiţer, recepţioner, cântăreţ, chitarist, cameraman etc. poate deveni fără fizică cuantică şi integrale, propunerea mea prevede:
2. INTRODUCEREA PARCURSULUI ALTERNATIV, ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII.
După cele 7 clase obligatorii, o complexă reţea de şcoli de arte şi meserii să ofere pregătire de 1, 2 sau 3 ani, în cele mai diverse domenii şi profiluri: servicii, transporturi, industrie, comerţ, contabilitate, agricultură, silvicultură, construcţii, sănătate, educaţie, armată, poliţie, SPP, informatică, artizanat, teologie, asistenţă socială, design, coregrafie, muzică, mass-media, sporturi etc. Aceste şcoli vor fi finanţate în proporţie de 60-70% de la bugetul de stat, existând însă şi şcoli particulare, precum şi şcoli de stat cu plată.
Şcolile de arte şi meserii se vor finaliza cu stagii de practică în meserie şi colocvii finale, absolvenţii obţinând diplome de calificare în profesie.
Absolvenţii care vor dori pot continua formarea profesională după obţinerea calificării în colegii profesionale de profil sau şcoli de maiştri. În acest caz, parcursul va fi următorul: 7 clase şcoală generală obligatorie (cu sau, după caz, fără examen de absolvire) + concurs de aptitudini şi competenţe + şcoala de arte şi meserii + colocviul de absolvire + colegiul profesional de 2 sau 3 ani. Durata maximă a parcursului total este de 13 ani, ceea ce înseamnă că la 19 sau 20 de ani acel tânăr poate intra calificat în pâine, după cum a început şcoala la 6 sau 7 ani.
Acest sistem şcoală generală + şcoală de arte şi meserii + (eventual) colegiu profesional va fi foarte atractiv, oferind game de profesii interesante şi bine plătite, precum şi independenţa financiară a tinerilor înainte de 20 de ani.
Desigur, tinerii studioşi vor avea în continuare linia şcoală generală obligatorie + liceu + învăţământ superior, dar durata parcursului de la intrarea în şcoală până la bacalaureat va fi de numai 11 ani. Ultimul an de liceu va trebui structurat după modelul clasei terminale din liceele franceze, adică vor exista specializări stricte: clasă de matematică, clasă de chimie, clasă de filozofie, clasă de informatică etc.
Avantajul acestui sistem este că şcolile profesionale nu sunt tratate cu dispreţ ca până acum („şcoli pentru loaze”), ci ca o alternativă pentru tinerii mai dinamici, mai pasionaţi, mai nerăbdători să se afirme şi să-şi trăiască viaţa.
Economii se pot realiza prin diversificare: finanţare de la buget, şcoli de stat cu plată, şcoli private.
Actualele licee în care tinerii lâncezesc ani de-a rândul, cu sentimentul clar că îşi pierd vremea de pomană, apucându-se de rele din plictis şi obişnuindu-se cu lenea şi parazitismul, trebuie să dispară.
Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard.
