Susţinerea lui Becali ca membru în comisia juridică a Camerei Deputaţilor, şosea naţională cu sens unic înspre munte, sugrumarea sistemului medical privat sunt doar câteva exemple despre ce fel de liberalism promovează, cu convingere, actualii lideri liberali.
„Ce-ai dom’le, eşti liberal la cap?” Presimt că asta va fi cea mai usturătoare jignire care va putea fi adusă în curând unui român. Partidul ăsta a făcut într-un fel în care s-a umplut la vârf de capete pline de câlţi. Unii le folosesc la dormit, alţii la oierit, iar alţii la îmbolnăvit. Cea mai recentă ieşire a lui Eugen Nicolăescu, ministrul liberal al Sănătăţii, prin care anunţă sistarea finanţării spitalelor private din banii asigurărilor publice, e menită să îmbolnăvească singurele servicii medicale cât de cât sănătoase din România.
Politic vorbind, propunerea duce PNL considerabil mai la stânga PSD-ului. Următoarea mişcare demnă de acest inedit partid liberal e una singură: interzicerea spitalelor private. Iar apoi interzicerea oricăror activităţi private. Ca să nu mai pierdem bani şi timp aiurea-n tramvai.
Propunerea ministrului Nicolăescu e o consecinţă firesc-liberală a felului în care regizorul Nicolaescu a fost trimis prematur pe lumea cealaltă de sistemul medical de stat în doar câteva zile.