3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialLiber la circulaţie pe Buzeşti-Berzei, între Piaţa Victoriei şi Occidentului. Ce ar...

Liber la circulaţie pe Buzeşti-Berzei, între Piaţa Victoriei şi Occidentului. Ce ar putea bloca din nou lucrările

Doar două mici tronsoane de drum de pe diametrala Buzeşti-Berzei au fost date în folosinţă, la cinci ani după ce a fost aprobat planul urbanistic zonal pentru acest proiect.

Şoferii pot circula de astăzi pe diametrala Buzeşti-Berzei, pe tronsonul cuprins între Piaţa Victoriei şi Occidentului, după ce în urmă cu două săptămâni a mai fost inaugurată o porţiune, între Calea Plevnei şi Ştirbei Vodă.

În primele două luni din 2012, lucrările ar putea avansa până la Hala Matache, însă şantierul ar putea fi din nou blocat, aşa cum s-a întâmplat şi în vară.  „Până atunci, sper să se ia o hotărâre în privinţa acesteia (n.r. Hala Matache), pentru că, altfel, stăm cu lucrările pe loc”, a explicat  primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Lucrările de consolidare ale Halei Matache sunt îngreunate de o conductă veche de 85 de ani, care trece pe sub hală, şi dacă s-ar săpa în zona aceasta ar fi un risc foarte mare de prăbuşire a pereţilor, după cum a anunţat recent primarul. Pe de altă parte, soluţia propusă de edili, de strămutare a halei şi alinierea ei în rând cu celelalte case, nu a fost agreată. Despre Hala Matache s-a tot discutat de când au început lucrările în zonă, iar ONG-urile au cerut păstrarea monumentului pe actualul amplasament.

Probleme au mai fost şi cu exproprierile şi autorizaţiile de construire a noului drum care au fost anulate de instanţe, la solicitarea unor ONG-uri care au dorit oprirea demolărilor în zonă, mai ales a clădirilor cu statut de monument istoric. Astfel, proiectul aprobat în 2006 şi pentru care a fost alocată finanţare încă de atunci e departe de a fi gata după cinci ani.

Configuraţia bulevardului

Diametrala Buzeşti-Berzei-Uranus este un bulevard cu câte două benzi pe sens şi bandă pentru biciclişti, cu trotuare cu o lăţime cuprinsă între trei şi cinci metri şi linie de tramvai pe zona mediană, reprezentând o alternativă pentru ruta Bd. Lascăr Catargiu – Bd. Magheru – Bd. Dimitrie Cantemir.
Proiectul are trei etape, prima vizând tronsonul dintre Piaţa Victoriei – Vasile Pârvan, a doua Vasile Pârvan – Piaţa George Coşbuc şi a treia Piaţa George Coşbuc- Gara Progresul.

Prima etapă este împărţită în cinci tronsoane şi a început cu amenajarea străzii Berzei de la Piaţa Victoriei până la strada Occidentului, unde linia de tramvai şi strada sunt finalizate în proporţie de 100%, rămânând nerealizată zona de racordare dintre tronsoanele doi şi trei, care în momentul de faţă sunt blocate, nefiind definitivată soluţia pentru zona Halei Matache.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă