12.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialLeul din Hunedoara

Leul din Hunedoara

Fost boxer şi pilot de curse auto, acum mana­ger al unei echipe de raliuri şi politician, Mihai Leu se numără printre foştii noştri performeri ale căror nume rămân scrise cu litere de-o şchioapă în istoria sportului românesc.

Multiplu campion naţional la box amator la juniori, campion mondial tot la juniori în 1987 şi campion mondial profesionist la versiunea WBO în 1997, Mihai Leu poate fi considerat deschizătorul de drum al boxului profesionist românesc. După ce a abandonat cariera de pugilist din cauza unei accidentări, Mihai Leu a revenit în viaţa sportivă în calitate de consilier sportiv în cadrul fostului Minister al Tineretului şi Sportului, şi de pilot de raliuri, în 2003 el câştigând titlul de  campion naţional.

 

Poţi fi considerat pionierul boxului profesionist românesc. Cum de ai avut curajul să porneşti pe un drum atât de periculos şi necunoscut pentru români la acea vreme?

Am fost curajos de când mă ştiu. Este adevărat că m-am gândit de mai multe ori înainte să fac pasul decisiv spre boxul profesionist, mai ales că era un drum fără întoarcere pe parcursul căruia nu ştiai ce te aşteaptă, dar  l-am făcut şi evident că nu-mi pare rău.

Aventura vieţii tale a început o dată cu fuga din ţară în 1988?

Da, se poate spune şi aşa. Aveam 19 ani şi participasem la prima mea Balcaniadă ca boxer se­nior, competiţie care a avut loc în Grecia. De acolo, ascuns într-o ladă dintr-un tir, am plecat spre Franţa, unde aveam un prieten. Drumul n-a fost deloc uşor. Din Grecia am trecut în Italia cu vaporul şi am stat ascuns în respectiva ladă 36 de ore pentru că şoferului îi era teamă să nu se afle că transportă oameni. În Italia însă m-au descoperit carabinierii şi, aşa bărbos şi nespălat cum eram, au crezut că sunt un infractor. Noroc că le-am arătat legitimaţia de boxer, au înţeles situaţia şi m-au lăsat să plec mai departe, deşi, conform practicilor de atunci, ar fi trebuit să mă predea în prima ţară. După câteva zile am ajuns la Paris şi am mers la un restaurant, „Mon Jardin”, unde un prieten îmi spusese că se strângeau românii. Acolo unul dintre compatrioţii noştri m-a luat acasă, mi-a dat haine de schimb şi de mâncare şi am putut pleca mai departe spre Germania, ascuns într-un portbagaj. În Germania, la  Leverkusen l-am întâlnit pe antrenorul Valentin Silaghi, care m-a luat la clubul Bayern Leverkusen. Imediat au apărut şi ofertele pentru profesionism, dar nu m-am grăbit să abandonez boxul amator. Am mai stat trei ani la Bayern, unde mai întâi am ieşit vicecampion, iar în următorii doi ani am fost campion al Germaniei. La profesionişti am trecut abia după această perioadă.

Ce sfat ai da unui tânăr boxer care ar trebui să aleagă între boxul amator şi cel profesionist?

După părerea mea, orice boxer ar trebui să treacă mai întâi pe la amatori. Acolo te formezi cu adevărat. În plus, ar fi de preferat să obţii un rezultat notabil la amatori şi abia apoi să treci la profesionism. Oricum, în opinia mea, un pugilist trebuie să treacă la profesionism abia după ce a atins maturitatea în box.

Pe băiatul tău nu l-ai îndreptat spre box?

El singur şi-a ales calea. Într-o vreme era fan bicicletă. Se dădea la vale pe coclauri cu bicleta lui montain-bike. Apoi a fost la karting, iar acum văd că s-a apucat de fotbal. Joacă în divizia a patra la FC Hunedoara.

Cum a rezistat soţia ta în vremea când atât tu, cât şi fiul tău practicaţi sporturile periculoase?

E o femeie minunată. Aş putea spune că este marele noroc al vieţii mele. A fost întotdeauna alături de mine şi fiul meu. Chiar dacă nu i-au plăcut deciziile mele, m-a susţinut întotdeauna.

Cum a fost trecerea de la box la raliuri şi apoi la politică?

Tatăl meu a fost campion na­ţio­nal de circuit de viteză, aşa că boala asta o aveam în sânge de mic. Când m-am lăsat de box a fost cam de la sine înţeles să intru în circuitul de raliuri. Maşina mea de raliu o ţineam la mine în garaj. mă ocupam îndeaproape de tot până în 2003, când am ieşit campion naţional. În acel moment, după ce mi-am atins obiectivul, parcă nu m-am mai putut concentra la fel de bine. Au început abandonurile tot mai dese, aşa că până la urmă am renunţat. Cât despre politică, am dorit să fac ceva bun pentru oamenii din jurul meu. La început n-am vrut să intru în această horă, dar mi-am dat seama că, dacă toată lumea ar sta deoparte, nu am realiza nimic.

Din punct de vedere financiar eşti mulţumit după ce ai încheiat cu toate carierele sportive?

Din box am câştigat destul de bine, dar important a fost că am ştiut să investesc banii pe care i-am avut. Mulţi dintre foştii mei coechipieri au câşti­gat poate mai bine ca mine, dar au rămas în câţiva ani fără nimic, pentru că este foarte uşor să ajungi la fundul sacului dacă nu eşti chibzuit. Eu am investit în terenuri unde am construit spaţii comerciale pe care le-am în­chiriat şi treaba merge bine.  În perioada aceasta de criză nu mai merge ca înainte, dar nu mă plâng. Cu raliurile n-am câş­tigat nimic, evident. Mai degrabă am venit cu bani de acasă.  

 

7 întrebări rapide

Care a fost cel mai fericit moment al vieţii?

Când s-a născut fiul meu. Îmi doream mult un copil. Voiam să fie orice, numai sănătos să fie, dar m-am bucurat înzecit când am aflat că e băiat. 

Care este cel mai mare regret?

Că nu mi-am cunoscut soţia mai devreme. Aveam 22 de ani când ne-am întâlnit, dar cred că ar fi fost şi mai bine dacă lucrul acesta s-ar fi întâmplat cu 2-3 ani mai devreme.

O dorinţă încă nerealizată?

Cam tot ce mi-am dorit s-a împlinit. Să zicem că următoarea mea dorinţă este să devin primar al oraşului Hunedoara.

Poţi spune  trei lucruri pe care le-ai lua pe o insulă pustie?

Mi-aş lua telefonul. Apoi, un joc play-station şi un televizor, pentru că altfel nu se poate juca play-station.

De ce te temi cel wmai mult în viaţă?

De Dumnezeu.

Care este ultima carte pe care ai citit-o?

„11 minute”.

Care a fost modelul tău în carieră?

Mi-a plăcut întotdeauna să văd ce fac oamenii de valoare. I-am urmărit, dar nu am copiat pe nimeni. O personaliate pe care am admirat-o însă a fost Cassius Clay.

 

“Mihai e unul dintre cei mai de succes boxeri profesionişti din lume, fiindcă nu l-a bătut nimeni. Şi fraţii Klitsko au mai fost învinşi, dar Mihai nu a pierdut niciodată, deci a fost mai talentat decât cei doi fraţi din Ucraina. Împlinirea idealului său de a deveni campion mondial la profesionişti reprezintă cea mai plăcută amintire a colaborării noastre.” Peter Hanraths, directorul „Universum” Hamburg, agenţie care îi reprezintă pe Vitali şi Vladimir Klitschko

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă