Singura premiera cinematografica a saptamanii 18-24 ianuarie confirma ideea ca lucrurile vin uneori cate doua (Coca-Cola si Pepsi, Sprite si 7up s.a.m.d.). N-ar fi prima oara cand doua filme cu subiect asemanator ies la scurt timp unul dupa celalalt. Nu mai dam exemple. Aceste perechi de filme, produse de studiouri diferite, ar trebui probabil vazute impreuna, in beneficiul ambilor producatori. Mai trist e cand nici unul, nici celalalt nu merita. Nu e cazul acum. "Legenda vie"/"I Am Legend" si "Invazia"/"The Invasion" au fiecare partile lui bune si partile lui mai putin reusite, dar nu te fac sa plangi dupa bani. Ca si "Invazia", "Legenda vie" are la baza un roman, publicat in 1954 de Richard Matheson, roman transpus deja intr-un film ("The Omega Man", 1971). Rolul interpretat odinioara de Charlton Heston e preluat de Will Smith, si nu e unul usor. Smith joaca mai mult singur sau cu un caine, trebuie sa planga, trebuie sa ne transmita dezolarea ultimului om din New York, ale carui sanse de supravietuire sub amenintarea oamenilor virusati sunt minime. si Will Smith e bun, are un soi de darzenie cuminte si relaxata care ni-l face din start simpatic. Filmul e realmente frumos in prima lui jumatate, cu New York-ul napadit de iarba, cu masinile lasate aiurea, cu Central Park in care creste porumb si lumina de apus cazuta fasii peste casele de caramida, parasite si melancolice (directorul de imagine, Andrew Lesnie, a lucrat si pentru "Stapanul inelelor"). Poezia dezolanta o orasului cu un singur supravietuitor (un fel de "Robinson Crusoe" sau "Naufragiatul" al lui Zemeckis) se pierde cand isi fac aparitia monstrii, oameni afectati de virusul care odinioara era mandria medicinei. Urati ca niste zombies, urland ca maimutele, imprevizibili (dar usor de ucis!), monstrii schimba filmul intr-un horror pasabil, dar acesta se incheie totusi in cheie soteriologica (la fel de ieftina) – salvarea unei maini de oameni, dorita de Dumnezeu pentru ca ceva bun sa vina.
