23.4 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecial"Legea zilierului", aplicabilă peste 2 săptămâni

„Legea zilierului”, aplicabilă peste 2 săptămâni

Potrivit noii legi, de acum şi cei angajaţi cu ziua vor avea dreptul la asistenţă medicală pentru că vor plăti 5,5% contribuţia la sănătate.

 

Parlamentul va aproba două proiecte de legi ce vor introduce noi reglementări pe piaţa forţei de muncă, primul dintre ele, „Legea zilierului”, reglementând angajările ocazionale, iar cel de-al doilea modificarea legii privind ucenicia la locul de muncă. Potrivit liderului Grupului PDL la Camera Deputaţilor, Mircea Toader, cele două legi vor putea fi aplicate în aproximativ două săptămâni, pentru că aplicarea lor nu necesită elaborarea unor norme metodologice. Potrivit lui Mircea Toader, ambele legi, care fac parte din pachetul de flexibilizare a forţei de muncă, au trecut de votul comisiilor de muncă din Parlament, iar mâine vor fi votate în plen.

„Legea zilierului” se referă numai la munca necalificată şi va acoperi zonele din agricultură, zootehnie, vânătoare-pescuit, silvicultură, piscicultură şi acvacultură, apicultură, pomicultură, viticultură, activităţi de întreţinere şi curăţenie, activităţi de manipulare mărfuri, spectacole, producţii cinematografice, audiovizual, publicitate şi activităţi cu caracter cultural. ,,Important este că aceste persoane au dreptul la asistenţă medicală. Practic, vor plăti contribuţia pentru sănătate de 5,5%, iar angajatorul va plăti 16%. S-au pus şi nişte limite de plată de minimum doi lei/oră, maximum zece lei/oră, însă, chiar dacă vrei să-l foloseşti trei ore, îl plăteşti pentru opt. Totalul zilelor, ca zilier, nu trebuie să depăşească 90.Totul va fi trecut într-un registru unic al zilierilor. Din socotelile noastre, vor ieşi foarte curând la lumină cel puţin 200-300.000 de solicitări de astfel de zilieri, mai ales că vine primăvara”, a precizat Mircea Toader.

Ucenicia la locul de muncă

Prin noua modificare a legii privind ucenicia la locul de muncă, oricine poate să califice un ucenic la locul de muncă, chiar şi PFA-urile. Contractul poate avea o durată de 1-3 ani, iar 60% din retribuţia ucenicului e asigurată, în baza prevederilor Legii 76, de agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă. ,,Ucenicul nu dă banii înapoi decât dacă a doua oară nu a reuşit să-şi treacă examenul de capacitate profesională”, a precizat Mircea Toader. El a mai adăugat că în următoarele două luni va fi finalizat şi Codul Social cu Legea sindicatelor, a patronatelor, a conflictelor de muncă şi a contractelor colective de muncă.

Cele mai citite

Vremea se răcește semnificativ și devine instabilă în Capitală: Averse torențiale și descărcări electrice

Potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), vremea în Capitală se va schimba radical în ziua de duminică. Se așteaptă o...

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, eliminat de armata israeliană într-un atac aerian

Armata israeliană a anunțat sâmbătă că l-a eliminat pe liderul mișcării islamiste Hezbollah, Hassan Nasrallah, în urma unui atac desfășurat vineri asupra cartierului general...

Echipele Apa Nova, pregătite să intervină în caz de posibile acumulări de apă

Ca urmare a avertizărilor meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, care preconizează ploi abundente în zilele următoare, inclusiv în Municipiul București, există riscul...
Ultima oră
Pe aceeași temă