La cererea noului preşedinte al Comisiei pentru legi electorale, Autoritatea Electorală Permanentă a scris, în mare grabă, un proiect de lege privind votul prin corespondenţă. Pentru că şi ei erau grăbiţi (şi cam fără chef de lucru), membrii comisiei şi-au insuşit proiectul, cam pe nevăzute – mergând pe ideea că îl vor amenda ulterior. Astfel, textul a devenit proiect de lege iniţiat de membrii Comisiei şi a intrat în discuţia Senatului, unde a fost timp pentru depus amendamente mai puţin de o săptămână.
Marţi s-a votat în Senat (cu ceva amendamente stabilite în şedinţa de la prânz a comisiei); evident, senatorii nu au avut timpul material necesar citirii legii pe care au votat-o. După încă o săptămână va fi, probabil, votată şi în Camera Deputaţilor (decizională) şi gata legea – va fi bună de promulgat şi planul de legi la hectar îndeplinit înainte de termen.
Consultarea societăţii civile? A celor interesaţi (în speţă, a organizaţiilor românilor din diaspora)? Dezbatere parlamentară ? Dar ce, aţi uitat că aţi ţipat că nu e timp, că trebuie adoptată urgent ? E adevărat, am spus că procedurile de adoptare a legii trebuie urgentate, numai că am zis asta acum şase luni, când era timp berechet şi pentru consultări, şi pentru argumentări, şi pentru precizarea poziţiilor tuturor forţelor politice, şi pentru dezbateri aplicate în parlament. Ba chiar şi pentru o evaluare a costurilor, că parcă aşa cere legea.
Numai că dumneavoastră, domnilor parlamentari, aţi tot tergiversat, sub diverse pretexte, punerea unuia dintre proiectele de lege pe ordinea de zi a comisiei. Aţi amânat exact până în momentul în care nu mai este timp pentru o analiză serioasă, pentru a fi siguri că legea va fi exact aşa cum v-o doriţi dumneavoastră – sau nu va mai fi deloc.
Dar să lăsăm la o parte chestiunile de procedură (în care, de fapt, sălăşluieşte miezul democraţiei). La urma urmei, vom avea o lege, poate nu perfectă, dar mai bună decât nimic. Ce ar mai fi de discutat?
Păi, de exemplu, nu s-a discutat un lucru fundamental: cine poate beneficia de votul prin corespondenţă? Proiectul de lege ne spune că cetăţenii din străinătate. (“În sensul prezentului titlu, prin alegător se înţelege cetăţeanul român cu drept de vot, având domiciliul sau reședința în străinătate, conform legii.”) Cu alte cuvinte, un cetăţean din Oradea care munceşte şi trăieşte la Budapesta poate vota prin corespondenţă, deşi legea îi dă dreptul să voteze la ambasada din Budapesta, dacă nu vrea să se deplaseze 300 km până acasă. În schimb, un cetăţean (să zicem), tot din Oradea, dar care munceşte la Constanţa, nu poate vota prin corespondenţă, deşi nu poate vota la Constanţa (decât dacă depune cerere cu 45 de zile înainte) şi trebuie să se deplaseze 800 km până acasă. Poate am ales exemple extreme; dar esenţa e aceeaşi: ambii cetăţeni se află în ziua alegerilor altă circumscripţie decât cea de domiciliu, dar numai cel din străinătate poate beneficia de facilitatea votului prin corespondenţă.
Mai mult, un cetăţean român cu domiciliul în Paris, care nu are chef să-şi strice weekend-ul în care au loc alegerile făcând un drum până la ambasadă, poate opta pentru varianta votului prin corespondenţă. În schimb, dacă un bucureştean este la fel de comod, n-are încotro, trebuie să meargă la secţia de vot.
Nu cumva avem de-a face cu o discriminare între două categorii de cetăţeni – cei din afara ţării şi cei din interior? Să nu-mi spună domnii parlamentari că nu s-au gândit la lucrul acesta. Problema a fost semnalată comisiei parlamentare de către organizaţiile neguvernamentale din “Politică fără Bariere” încă de acum câteva săptămâni. Pe de altă parte, partidul M10 a transmis luni o propunere de amendament în acest sens, propunere care nu a fost luată în considerare.
Nu spun că am neapărat dreptate. Poate că există argumente pentru restricţionarea votului prin corespondenţă la românii din străinătate. Doar că era una dintre dezbaterile necesare, care n-au avut loc. Sau, poate, vor avea loc înaintea votului final, din Cameră? Ar fi o surpriză plăcută.
