Presedintele Basescu a declarat, cu cateva luni in urma, ca Legea lustratiei vine "prea tarziu". La Bookfest, pe 10 iunie, presedintele si-a schimbat parerea. Dl presedinte considera, acum, ca legea trebuie adoptata cat mai repede. Pe de alta parte, Comisia juridica a Camerei, luand in consideratie "dezbaterile laborioase" (cum s-a exprimat dl Sergiu Andon, deputat PC) pe care le va provoca legea in comisie, a decis sa amane pentru toamna discutarea acestei legi.
Putem, in consonanta cu pozitia anterioara a presedintelui, sa ne intrebam daca, intr-adevar, aceasta lege nu vine prea tarziu. Desigur, oportunismul si servirea unei oranduiri nefaste pentru tara ar trebui sanctionate. Dar, in cei aproape optsprezece ani de la caderea regimului comunist, "lustrabilii" au continuat sa existe si s-au diferentiat… Unii si-au manifestat, in diferite grade si nuante, fidelitatea fata de regimul comunist. De pilda, dl Ilie Merce, deputat PRM, care a facut in repetate randuri elogiul Securitatii. Altii s-au detasat de aceasta retorica. De exemplu, dna Mona Musca, una dintre initiatoarele Legii lustratiei, a carei cariera politica a fost oprita inainte chiar ca legea pe care o propusese sa fie adoptata. Dl Merce continua sa fie in Parlament, dna Musca a demisionat.
Cazul dnei Musca merita sa fie reanalizat. Iata o persoana care a semnat un angajament de informator sub un nume conspirativ! Care a redactat rapoarte confidentiale. (Nu s-a putut insa demonstra ca aceste rapoarte contineau informatii de natura sa dauneze persoanelor denuntate.) Mai tarziu, dna Musca devine om politic liberal. Se afla la originea unor initiative cu caracter inovator. Culmea ironiei, este printre initiatorii Legii lustratiei. Timp de luni si de ani, dna Mona Musca a fost al doilea cel mai popular om politic din Romania (dupa dl Basescu). Apoi CNSAS a definit activitatea dnei Musca drept "politie politica". Iar cariera ei politica a luat sfarsit.
Fara indoiala, a scrie note informative nu este un lucru care ii face cinste celui in cauza. Securitatea nu te silea neaparat sa accepti. Subliniez cuvantul "neaparat". Unii deveneau informatori din perversitate sau oportunism. Altii erau santajabili. Din diverse motive: unii erau doctori care primeau "atentii" din partea bolnavilor, altii frecventau diplomati straini, altii erau homosexuali, altii fabricau la negru gogosi prajite etc., etc. In comunism, in afara de a munci (inclusiv duminica) si de-a aplauda la sedintele de partid, aproape totul era interzis. Deci aproape totul putea deveni subiect de santaj. Dar faptul de a accepta sau nu sa fi santajat era si el facultativ. Nu e scris ca nu trebuie sa iei nici un risc, cand traiesti. De la lasitate la curaj este o gradatie infinita. Dar cine judeca pe cine?
Au trecut saptesprezece ani. Eventualele lichele de ieri s-au comportat diferit in timpul scurs din decembrie 1989 pana acum. Sa presupunem ca le-am putea judeca! Ce atarna mai greu? Faptele reprobabile de "dinainte" sau cele laudabile "de acum"?
Aceleasi consideratii se pot face nu numai in privinta informatorilor, ci si a activistilor de diverse ranguri. Faptul de a fi fost agentul unui sistem in care abuzul si incalcarea permanenta a legilor (chiar a celor create de acelasi sistem) constituiau norma este reprobabil. Dar sa distingem pe criminali de micile lichele. Sa invatam sa recunoastem pe cei vrednici, dar cu un moment de slabiciune. Pe cei care s-au rascumparat! Oare se mai poate reconstitui trecutul?
Istoria incepe cu studiul documentelor. Asa cum atragea atentia celebrul disident polonez Adam Michnik (intr-un recent interviu din "Cotidianul"), documentele cele mai contestabile sunt documentele Securitatii comuniste. Securitatea era bazata pe dezinformare. Securitatea se dezinforma si pe sine. Dosarele sunt o tesatura in care realitatea si fabulatiile sunt indisociabile. Nu putem sa lasam Securitatea sa faca istoria fara spirit critic fata de documentele pe care ni le-a lasat. Alt punct sensibil: ofiterii acoperiti, informatorii actuali ai serviciilor secrete. stim ca exista ("Nici noi nu mai stim cati suntem!", a exclamat dl Mircea Geoana intr-un celebru lapsus linguae.), stim ca ei nu pot fi deconspirati. Prin lege. Dar cati dintre ei au functionat si in fostele "servicii"? — Mister! Pentru ei nu va exista o lege a lustratiei decat, eventual, post-mortem.
Personal, ma alatur opiniei celei mai dinainte a dlui Basescu: aceasta lege vine prea tarziu. Legii lustratiei ar trebui sa i se substituie o lege a memoriei. Trebuie sa se stie in ce masura cei eligibili au fost sau nu oameni de caracter. Partidele politice care-i promoveaza, alegatorii care-i aleg trebuie sa stie cat si ce au facut cei ce candideaza. In ultima instanta, cetateanul trebuie sa judece. Sa se simta raspunzator. Se va face mult mai mult pentru dezvoltarea unei mentalitati responsabile punand pe alegator fata cu propria sa alegere. Predarea istoriei periodei comuniste trebuie sa fie inscrisa in programele de invatamant. Trecutul trebuie cunoscut pentru a evita repetarea lui, nu pentru a le da argumente demagogilor.
Ion Vianu este scriitor
