19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialLegaturile primejdioase ale familiei Clinton

Legaturile primejdioase ale familiei Clinton

» Lista donatorilor care au sprijinit Fundatia Clinton contine nume controversate, cum ar fi cel al omului de afaceri nigerian Gilbert Chagoury, apropiat al dictatorului Sani Abacha, plasat in 2004 de Transparency International pe locul 4 in clasamentul celor mai corupti lideri din lume.

Publicarea de catre Fundatia Clinton a listei donatorilor ii pune intr-o pozitie dificila pe fostul presedinte si, mai ales, pe sotia sa, Hillary Clinton, numita de presedintele ales al SUA, Barack Obama, in functia de sef al diplomatiei, scrie The Wall Street Journal. Lista arata legaturile cuplului Clinton cu nume controversate, cum ar fi omul de afaceri nigerian Gilbert Chagoury, care este unul dintre cei mai importanti donatori, contribuind cu sume cuprinse intre un milion si 5 milioane de dolari. Chagoury a donat fonduri si pentru a sprijini realegerea lui Bill Clinton in 1996, iar membri ai familiei sale apar pe lista donatorilor din campania lui Hillary Clinton pentru a obtine investitura Partidului Democrat in alegerile prezidentiale de anul acesta.
Chagoury este cunoscut pentru relatiile sale apropiate cu fostul dictator militar nigerian Sani Abacha, care l-a ajutat sa obtina contracte importante in constructii si in alte domenii. Dupa moartea lui Abacha, in 1988, Elvetia si alte state europene au inghetat mai multe conturi bancare nigeriene, inclusiv unele ale lui Gilbert Chagoury, in cadrul unei investigatii conduse de guvernul nigerian cu privire la fraudele de miliarde de dolari comise de Abacha si apropiatii acestuia. Gilbert Chagoury a acceptat sa returneze guvernului nigerian aproximativ 300 de milioane de dolari, obtinand in schimb dezghetarea conturilor si imunitate fata de posibile acuzatii ulterioare, intelegerea fiind oficializata printr-o decizie din 2001 a unui tribunal britanic, citata de The Wall Street Journal. El continua sa aiba afaceri importante in Nigeria, avand legaturi si cu actuala putere, a declarat pentru cotidianul american Patrick Smith, editorul buletinului Africa Confidential, care a estimat ca trecutul lui Chagoury "este o problema" pentru Hillary Clinton ca secretar de stat.

Omul de afaceri nascut in Nigeria a sustinut financiar si factiunile politice si religioase crestine din Liban, tara din care este originara familia sa, mai scrie The Wall Street Journal, citand surse apropiate cercurilor politice de la Beirut.

Noul secretar al Comertului, Bill Richardson, apare si el in scenariu

Legaturile dintre Clinton si Chagoury dateaza de la mijlocul anilor '90 cand, in urma cererilor insistente adresate administratiei americane de a impune sanctiuni impotriva regimului dictatorial din Nigeria, presedintele de atunci Bill Clinton l-a trimis sa investigheze situatia pe Bill Richardson, pe atunci membru al Camerei Reprezentantilor, in prezent guvernator al statului New Mexico, numit de presedintele ales al SUA in functia de secretar al Comertului. Richardson a relatat ca, in august 1996, s-a intalnit cu dictatorul Sani Abacha, iar dupa aceasta intrevedere i-a fost prezentat lui Gilbert Chagoury, despre care i s-a spus ca "are o influenta foarte mare asupra lui Abacha". Chagoury s-a declarat preocupat de acuzatiile aduse regimului lui Abacha, dar a evitat sa ia o pozitie transanta ori sa se angajeze in vreun fel, sustine Richardson. La cateva saptamani dupa aceea, inaintea alegerilor prezidentiale din SUA, constata The Wall Street Journal, Chagoury a donat 460.000 de dolari unui grup de militanti apropiat Partidului Democrat. Washington Post a scris in 1997 ca, ulterior, Chagoury a primit o invitatie la un dineu la Casa Alba pentru sustinatorii Partidului Democrat. Relatiile au continuat si dupa plecarea lui Clinton de la Casa Alba, in 2003 Chagoury organizand pentru fostul presedinte o calatorie in Caraibe, in care Bill Clinton a primit 100.000 de dolari pentru un discurs. Controversatul om de afaceri a fost unul dintre invitatii la petrecerea data la New York acum doi ani pentru a sarbatori a 60-a aniversare a fostului presedinte, aparand si pe lista invitatilor la nunta in cerc restrans, din Franta, de anul trecut, a unuia dintre cei mai apropiati colaboratori ai lui Clinton, Douglas Band.

Suspiciuni

» Conflicte de interese

Lista celor aproximativ 200.000 de donatori catre Fundatia Clinton arata "in ce masura Bill Clinton a fost sustinut de guverne straine, in special de statele petroliere din Orientul Mijlociu", in activitatea desfasurata sub egida fundatiei sale in ultimul deceniu, a remarcat Washington Post, subliniind ca interesele nationale ale acestor state figureaza pe agenda problemelor de care se ocupa Departamentul de Stat la a carui conducere va veni Hillary Clinton. "Astfel de contributii ar putea provoca indoieli in SUA si in strainatate", generand suspiciuni privind posibile conflicte de interese.

Fundatia Clinton, creata in 1997 si avand ca obiective lupta impotriva bolilor, saraciei si schimbarii climei, a primit intre 10 si 25 de milioane de dolari de la Arabia Saudita si intre un milion si 5 milioane de dolari de la guvernele din Oman, Kuweit si Brunei. Intre donatori apar si sustinatori ai pozitiei Indiei, inclusiv politicianul indian Amar Singh, in conditiile in care SUA si-au asumat rolul de mediator intre India si Pakistan, in tensiunile accentuate de atacurile teroriste de la Bombay. Pe lista apare si Blackwater, cea mai mare companie privata de securitate utilizata de americani in Irak, care s-a vazut confruntata cu acuzatii de crima aduse impotriva a cinci agenti, dupa un incident din septembrie 2007 soldat cu moartea a 14 civili irakieni.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă