Două precedente sonore, în care au fost implicate personaje precum Corneliu Iacobov sau fostul şef al Agenţiei Domeniilor Statului, Daniel Drăgan, pot face irelevantă intervenţia recentă a Inspectoratului de Stat în Construcţii în favoarea lui Adrian Năstase.
Unul dintre cele mai mediatizate evenimente din ultima perioadă a fost cel declanşat de fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Adrian Grăjdan, care a trimis în dosarul lui Adrian Năstase de la Curtea Supremă o adresă în care anunţa că renunţă la prejudiciul imputat fostului premier, considerând că nu a produs nici o pagubă.
Ca urmare a demersului, Grăjdan a fost ridicat de procurori şi învinuit de favorizarea infractorului. Punerea sub acuzare a acestuia a fost făcută ca urmare a contextului în care Adrian Grăjdan, revocat ulterior din funcţie de Victor Ponta, a făcut cererea la Curtea Supremă. Mai exact, fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii a făcut acel demers în condiţiile în care nu-şi luase în primire atribuţiile, deci se presupune că nu cunoştea exact, la zi, activitatea instituţiei. În aceste condiţii, s‑ar putea considera că fostul şef al ISC a venit la conducerea acestei instituţii cu tema învăţată. Mai mult, Grăjdan nu a consultat nici un departament al instituţiei, trimiterea adresei fiind o decizie exclusiv personală. Susţinătorii fostului preşedinte PSD au pedalat însă puternic pe demersul lui Grăjdan, încercând să susţină nevinovăţia lui Năstase şi criticând demersul anchetatorilor anticorupţie.
Totuşi, mai mulţi specialişti contactaţi de România liberă arată, făcând trimitere la câteva exemple răsunătoare, că retragerea Inspectoratului de Stat în Construcţii ca parte civilă din procesul lui Adrian Năstase, acţiune întreprinsă de Grăjdan, nu duce automat la constatarea nevinovăţiei fostului premier şi a celorlalţi inculpaţi, printre care şi fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Jianu. Mai concret, magistraţii nu ar fi ţinuţi de o adresă de la o instituţie publică ca să constate dacă într-un dosar există sau nu prejudiciu. „Judecătorul este singurul care stabileşte dacă există sau nu prejudiciu într-un dosar penal. Dacă ar fi invers, gândiţi‑vă că putem avea situaţia ca instituţia să trimită mai multe puncte de vedere, în funcţie de cine o conduce. Instituţia poate trimite, să zicem, puncte de vedere”, au declarat pentru RL surse judiciare. Procesul lui Adrian Năstase se va relua pe 13 iunie, zi care ar putea reprezenta ultimul termen după ce instanţa a trecut şi de excepţii şi cereri de probe.
Există două exemple când inculpaţii au fost condamnaţi deşi instituţiile, respectiv societăţile nu au reclamat nici o pagubă de la cei trimişi în judecată de procurori.
Fost şef al ADS şi Iacobov, condamnaţi, deşi părţile civile nu reclamau prejudiciu
Un prim exemplu ar fi cel al fostului şef al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) din perioada în care la putere era Guvernul Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Drăgan, condamnat definitiv, în octombrie 2010, la şase ani de închisoare cu executare. Motivul: o retrocedare ilegală. Din punct de vedere al părţii civile, situaţia în cazul său era mult mai simplă. ADS nu s-a constituit nici un moment ca parte civilă, susţinând în faţa procurorilor anticorupţie că Daniel Drăgan nu a produs nici un prejudiciu, în timp ce în cazul Năstase Inspectoratul de Stat în Construcţii reclamase iniţial existenţa unui prejudiciu. Tribunalul Bucureşti l-a condamnat însă, arătând că magistraţii sunt cei care decid existenţa sau nu a unei pagube, dar a criticat totodată ADS pentru decizia luată. Mai exact, judecătorii au considerat surprinzătoare poziţia ADS de a nu pretinde nici o despăgubire, deşi o suprafaţă mare de teren fusese scoasă din proprietatea sa timp de peste un an, perioadă în care statul ar fi putut obţine cel puţin redevenţele, întrucât terenul era concesionat unei societăţi agricole. Corneliu Iacobov a fost şi el condamnat la şapte ani de închisoare de Curtea de Apel Bucureşti pentru abuz în serviciu şi pus să plătească despăgubiri sute de miliarde de lei vechi către RAFO. Asta deşi societatea renunţase, în cursul procesului, la toate pretenţiile pe care le avea de la Iacobov.