"Cui i-e frica de Virginia Wolf?"- Studioul Casandra (UNATC)
Spectacolul de absolvire a cursurilor de regie de la UNATC al Marianei Camarasan, se incadreaza tendintelor regiei de a soca prin efecte publicul, uitand de scrierea autorului, rastalmacindu-i intentiile
Alegerea piesei lui Edward Albee "Cui i-e frica de Virginia Wolf?" pentru
un examen de sustinerea licentei
la regie denota ambitia tinerei Mariana Camarasan de a-si afirma capacitatile profesionale.
Piesa, scrisa in 1962, este
o provocare atat pentru regizor,
cat si pentru cei patru actori
carora le revin rolurile create de Edward Albee. Provocarea consta
in demonstrarea unei stapaniri
a mijloacelor de expresie teatrala
ce pot ilustra convingator intentia de psihanalizare a personajelor, specifica autorului. Edward Albee, considerat a fi apropiat de existentialism, scormoneste subconstientul personajelor sale
cu asprime, cu cinism uneori.
Piesa isi are insa, si tangenta
cu "Nora" lui Ibsen prin solidul construct psihologic al celor
ce alcatuiesc cele doua cupluri aflate in conflicte intime.
Ca o precizare a intentiilor sale, Edward Albee si-a subintitulat cele trei acte ale piesei "Glume si farse", "Noaptea Valpurgiei" si "Alungarea duhurilor rele". Piesa nu poate fi tratata superficial ignorandu-i substanta psihologica, rasturnandu-i intentiile dupa bunul plac al viziunii regizorale. Mariana Camarasan
a dorit sa-si impuna personalitatea selectand si speculand din scriere doar un anume aspect, cel al betiei personajelor, uitand taman cauza
ce provoaca refugiul in alcool al Marthei si chiar a celor din jurul ei. Regizoarea nu a aprofundat psihologia tipologiilor si a apelat exagerat la efecte teatrale, unele absurde, lipsite de suport elementar in text. Un mare regizor, Aureliu Manea, atentiona ca teatrul este
"o arta a emotiei", iar "jocul teatral bazat pe legile adanci ale comportamentului uman se imbina sau este o imbinare de psihologie
si conventie". Am amintit de crezul artistic al acestei personalitati
a teatrului nostru pentru ca tinerii absolventi de astazi, ignora aceste date elementare pentru a da credibilitate demersului lor.
si Mariana Camarasan prefera
cu superficialitate sa treaca peste intentiile textului cu usurinta.
Edward Albee a incercat sa prezinte prin cele doua cupluri nefericite de profesori universitari, mentalitati si drame launtrice. Martha e macinata de o anume suferinta si dezvolta absurd o relatie cu sotul ei, George, si colegii lor, Honey si Nick, chinuita fiind de moartea copilului, adevar dezvaluit abia in ultimul act, cel al "Alungarii duhurilor rele".
Autorul chiar finalizeaza piesa
in mod "fericit", prin dezvaluirile Marthei ce par a-i reface casnicia. Viziunea regizorala exagereaza deranjant betia Marthei, relatiile sexuale dintre cei patru si isi gaseste sprijin intr-o scenografie incarcata de aberatii. Decorul creat de Alexandra Penciuc (studenta anul IV, clasa prof. asoc. Puiu Antemir), colorat violent, cu un element absurd adus in cadru – o cada cocotata pe un suport – induce
o atmosfera deliranta, rupta de intentiile scrierii. Singurul element interesant al decorului ramane insiruirea la rampa a sticlelor, paharelor printre carti, ca trimitere la universul celor patru intelectuali nefericiti. Spectacolul nu are tensiune dramatica, conflictul nu este gradat, iar schimbarile greoaie dintre scene provoaca trenarea ritmului reprezentatiei si plictiseala. Mariana Camarasan nu manifesta, din pacate, nici atentie in indrumarea interpretarii actorilor, care sunt folositi doar ca ilustratori
ai ideii ca betia tulbura mintile individului. Capacitatile colegilor sai, studentii in anul IV, clasa
prof. univ. Ion Cojar, nu sunt exploatate. Martha este Florina Gleznea, temperamentala,
viguroasa in scenele de betie, sensibila in monologul dezvaluirii durerii sale, dar mereu supusa indicatiilor de exagerare a influentei alcoolului, fara a sugera si suportul ce o conduce la a apela la aceasta solutie disperata. Actrita dezvaluie
in unele momente un talent dramatic deosebit, anihilat insa
de viziunea regizorala.
Convingator in ironia si ipocriziile sale apare creionat George
in interpretarea lui Ionut Grama. Jocul sau se retine si prin nuantarea subtila a gandurilor interioare ce framanta personajul.
Ionut Grama este si cel care a tradus textul, uneori incercand o adaptare vulgara a replicii la actualitate. Sensibila, naiva este Honey
datorita Sanzianei Nicola,
o actrita ce investeste naturalete
in conceperea relatiilor personajului cu sotul si colegii sai universitari. Firesc este in multe momente,
un alt personaj din planul doi,
Nick, prin jocul sincer conceput
de Emil Mandanac. Actorii au incercat sa se conformeze viziunii regizorale, dar adeseori se face simtita incomodarea lor de indicatiile de a intrupa doar personaje "turmentate".
Reusesc mai ales Ionut Grama,
cat si Florina Gleznea sa se salveze din plasa incurcata de "turmentari" fara motiv, si sa impuna sporadice momente emotionale convingatoare.
Acest examen de regie este rodul unei lecturi fortate a piesei, ce are drept rezultat un spectacol artificial, plicticos, cu pretentii insa, de originalitate, de socare a publicului. "Glumele si farsele" au fost penibil tratate, "Noaptea Valpurgiei" a devenit o grosolana betie, iar "Alungarea duhurilor" din final incerca timid o subliniere a dramatismului ce ar fi macinat existenta Marthei.
Pacat de tinerii actori!
Teatrul
este o arta
care cere
o cunoastere temeinica
a psihologiei".
Aureliu Manea (regizor)
