21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialLavrov vorbește de "măsuri urgente" pentru o "dezescaladare" în Ucraina

Lavrov vorbește de „măsuri urgente” pentru o „dezescaladare” în Ucraina

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a subliniat asupra necesităţii adoptării, cât mai rapid, a unor măsuri care să conducă la o "dezescaladare" a situaţiei în Ucraina, într-o convorbire telefonică, sâmbătă, cu secretarul de Stat american John Kerry, anunţă diplomaţia rusă.

Lavrov "a subliniat asupra necesităţii unor măsuri urgente în vederea unei dezescaladări a situaţiei în Ucraina, mai înainte de orice oprirea operaţiunilor militare împotriva protestatarilor şi încetarea acţiunilor agresive a ultranaţionaliştilor (din cadrul mişcării) Pravi Sektor (Sectorul Dreapta)", a anunţat Ministerul rus de Externe într-un comunicat, potrivit Mediafax.

Această grupare naţionalistă paramilitară s-a aflat în prima linie a mişcării proeuropene de contestare care a condus la destituirea lui Viktor Ianukovici din funcţia de preşedinte.

Într-o conversaţie telefonică, la iniţiativa părţii americane, cei doi au evocat, de asemenea, "măsurile adoptate pentru rezolvarea situaţiei" membrilor misiunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) răpiţi vineri de către separatişti proruşi în estul Ucrainei.

Într-un comunicat separat, ministerul rus a anunţat că Lavrov a purtat, tot sâmbătă, o conversaţie la telefon cu preşedintele elveţian Didier Burkhalter, preşedintele în exerciţiu al OSCE.

În cursul acestei conversaţii, Burkhalter a "mulţumit părţii ruse pentru eforturile depuse în vederea eliberării observatorilor" din cadrul misiunii OSCE, a anunţat diplomaţia rusă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă