Ieri seara, presedintele Romaniei si cel al Ungariei aveau programata o comemorare comuna, la Miercurea Ciuc: 52 de ani de la Revolutia anticomunista si antisovietica. O revolutie care a avut ecouri puternice si in Romania. De fapt, mult mai mult decat ecouri: ea a fost scanteia care a declansat un 1956 romanesc, dupa cel polonez si cel ungar. Faptul ca cei doi sefi de stat marcheaza impreuna aceasta aniversare este binevenit dar, din nefericire, este pur formal, golit de orice continut pragmatic, si asta indiferent de continutul declaratiilor pe care le-au facut ei (dupa inchiderea editiei ziarului in care apare comentariul meu).
Asemenea sutelor de eroi ai revoltei muncitoresti de la Brasov din 1987, carora li se refuza echivalarea statutului cu acela de revolutionar anticomunist, miile de participanti la miscarile acelui 1956 romanesc, majoritatea cetateni de etnie romana, raman pana astazi, in acte, "dusmani ai poporului", pentru ca nici unul dintre guvernele postcomuniste ale Romaniei nu a dorit sa initieze casarea tuturor condamnarilor politice din perioada comunista, inclusiv a condamnarilor politice deghizate in cazuri de drept comun. Putinii participanti la evenimentele din 1956 care mai sunt in viata sunt nevoiti, daca nu doresc sa se desparta de aceasta lume cu un cazier judiciar incarcat, sa isi ceara reabilitarea individual, la tribunal. La fel sunt nevoiti sa procedeze si urmasii luptatorilor anticomunisti care tin "sa curete" cazierele parintilor sau bunicilor de dezonoarea de a fi clasati printre dusmanii poporului.
Mii de studenti din universitatile Romaniei au fost exmatriculati, potentialul lor uman ramanand neimplinit, spre paguba tarii lor. Mii de destine au fost atunci zdrobite, alaturi de ale altor mii de muncitori, tarani, cadre didactice, preoti. Au fost si 30 de "dusmani ai poporului", de fapt ai comunismului si dictaturii, care au fost condamnati la moarte, iar 24 dintre ei au fost executati. Eroi ai natiunii in toata puterea cuvantului, dar au cazier de raufacatori! Mai mult, numele lor au fost lasate prada uitarii, locurile in care au fost ingropati raman necunoscute, nu au cruce la mormant.
si totusi, de aproximativ un an, undeva intr-un sertar din Palatul Parlamentului, mai precis la Comisia juridica a Camerei, strange praful un proiect de lege a casarii sentintelor politice, gandit de Marius Oprea, presedintele Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului din Romania. Acest proiect legislativ a fost aprobat de Guvern, dar Parlamentul nu ii da curs – si nici nu mai are timp sa o faca.
O intrebare se impune de la sine: oare care o fi motivul pentru care (aproape) o intreaga clasa politica si societatea civila vorbesc, aproape la unison, despre crimele comunismului si despre condamnarea acelor faradelegi, unii si despre nevoia de a-i pedepsi pe tortionarii care mai sunt in viata, dar nimanui nu-i pasa de reabilitarea victimelor. Ca si cum ar exista un consens ca e normal ca, dupa ce ai fost condamnat pe nedrept si chinuit, iar viata ta si vietile celor dragi tie au fost distruse, sa te plimbi prin tribunale, sa te milogesti pentru ca numele tau sa nu mai poarte un stigmat. Cand te gandesti ca Romania este singura tara ex-comunista in care nu au fost casate toate sentintele politice si ca Gorbaciov a facut-o deja in 1986… In 2009, toate fostele tari din lagarul comunist vor marca doua decenii de la schimbarea de regim. Poate ca politicienii autohtoni vor simti nevoia sa spele onoarea premergatorilor Revolutiei Romane si pe a lor. Esti moral prin ceea ce faci, nu prin ceea ce spui – oricat de frumoase ti-ar fi cuvintele, personale sau de stat.
