21.1 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialLanţ-gigant de aziluri de bătrâni în România: un sfert de miliard de...

Lanţ-gigant de aziluri de bătrâni în România: un sfert de miliard de euro

O companie americană, Groupe Concorde Developments (GCD), a anunţat că are intenţia să investească peste 250 milioane de euro pentru construcţia unui lanţ de „centre ecologice” pentru îngrijirea persoanelor în vârstă şi pentru cei suferinzi de Alzheimer. Conceptul assisted living presupune îngrijirea permanentă a bătrânilor care nu se mai pot hrăni sau deplasa fără ajutor.

Proiectul presupune construcţia unor centre de îngrijire, a căror suprafaţă totală, la nivelul ţării va avea 257.500 metri pătraţi. Din datele furnizate rezultă că centrele ar urma să găzduiască, în total, aproximativ 10 mii de rezidenţi.

Proiectul-pilot – 1%

Construcţia centrului-pilot din nordul Capitalei ar putea începe în toamnă, după cum afirmă partenerii români ai grupului american. Centrul-pilot, raportat la dimensiunile întregului proiect, are o dimensiune relativ modestă – 2.600 mp suprafaţă construită, reprezentând 1% din suprafaţa totală anunţată. Se construieşte în partea de nord a Bucureştiului, în zona cunoscută sub denumirea Băneasa-Siseşti, pe Drumul Piscul Moşului, la numărul 10-12, la 250 metri de Bulevardul Siseşti, în apropiere de o zonă rezidenţială şi va avea o structură de subsol, parter şi trei etaje. Proiectul-pilot are deja toate autorizaţiile şi avizele de contrucţie, dar şi proiectul arhitectural.

Terenul centrului-pilot are o suprafaţă de aproape 2.000 metri pătraţi şi în toamna anului trecut a fost scos la vânzare de o persoană fizică, la suma de 338.800 euro (175 euro/mp).

În prezent, potrivit reprezentanţilor firmei Proserv Impex 94, terenul „se află în proprietatea unei persoane fizice, iar partenerii români vor fi dezvoltatorii proiectului”.

Proserv Impex 94 SRL este partenerul din România al grupului american pentru proiectul-pilot. Într-un comunicat al Concorde Developments, investitorii anunţau o marjă de profit de 30-40% după finalizarea proiectului.

Standarde americane

Lucian Pascu, acţionar la Proserv Impex 94, ne-a declarat că „autorităţile române au fost contactate în vederea colaborării”. Potrivit lui Lucian Pascu, Primăria Sectorului 1 ar putea beneficia, după terminarea proiectului, de 20 de paturi din totalul de 105, cât este capacitatea centrului.

Unitatea va face parte dintr-un lanţ de clădiri care vor fi construite şi care vor avea camere de recreere, camere de terapie fizică cu echipament medical de ortopedie, camere cu un pat sau trei paturi cu baie şi ecran LCD pentru fiecare pat, lift, dar şi o capelă. „Cererea este mare, căminele sunt supraaglorerate, iar taxele la alte centre sunt de 1.500-3.500 lei. La început se dorea să fie un centru de asistenţă pentru persoanele cu putere financiară medie. După vizita din SUA, investitopul a propus o nouă abordare. Personalul care va deservi centrul va fi format în SUA şi standardele de funcţionare vor fi de nivelul celor americane”, a menţionat Lucian Pascu.

Taxa pentru rezidenţii de la viitorul centru de îngrijire al persoanelor vârstnice din nordul Capitalei va fi probabil de 650 euro, ne-a declarat Dragoş Carp, de la firma parteneră GCD. Compania americană GCD (a cărei preşedinte este Alex Ţăranu) a anunţat recent şi construirea a două parcuri eoliene, pentru care „a primit subvenţii de la Guvernul României şi de la Comisia Europeană”.

GCD a primit autorizaţiile pentru construcţia unui parc de 45 MW la Tulcea. Proiectul, deţinut în totalitate de compania americană, are o valoare de 90 milioane de euro. 

Cele mai citite

Atac masiv cu drone al Ucrainei pe teritoriul Rusiei: 125 de drone distruse, daune în mai multe regiuni

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, Ucraina a lansat un atac de amploare cu drone pe teritoriul Rusiei, provocând daune în mai multe...

Român găsit vinovat de comiterea unei crime de o instanță din Anglia

Un român care trăiește în Anglia a fost găsit vinovat de o instanță de judecată din Londra pentru comiterea unei crime. Sabin Manda (32...

A murit după ce a fost prins sub un mal de pământ în timp ce săpa o fântână

Un bărbat din comuna Adâncata, din județul Suceava, a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ în timp ce săpa...
Ultima oră
Pe aceeași temă