Lansare de carte. Citiți în avanpremieră un fragment din romanul „Celălalt pe care-l adoram” de Catherine Cusset

Joi, 28 septembrie, ora 18.30 în sala Evira Popescu a Institutului Francez va avea loc o dezbatere literară pe baza romanului, cu scriitoarele Catherine Cusset, Luisa Etxenike și Simona Sora.

Vă prezentăm în continuare un fragment din roman.

Celălalt pe care-l adoram

Catherine Cusset

(roman)

Traducere din franceză de Doru Mareș

Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu

Premiul Liste Goncourt – Le Choix roumain 2016

• Fragment –

            Ca de obicei, zilele tale la New York sunt nişte vârtejuri de întrevederi cu prieteni şi de întâlniri, ici şi colo, cu alte mici bule de singurătate – bulele sunt esenţa şampaniei şi a numelui tău, Thomas Bulot alias Bula. Străbaţi oraşul de la est la vest şi de la nord la sud. Dai o raită pe la Strand, marea librărie cu cărţi de ocazie din Village, de unde ieşi cu o sacoşă plină de volume printre care o magnifică monogra – fie a lui Robert Mapplethorpe, o biografie ilustrată a Ninei Simone pentru Nora şi o lucrare groasă despre arhitectura clădirilor industriale din New York. Bei o cafea undeva, aproape de Columbia University, împreună cu Steven, care este pe cale să-ţi devină un adevărat prieten, unul dintre cei cu care poţi râde şi vorbi despre orice, fără tabuuri, cadou pe care rareori ţi l-a făcut viaţa până la treizeci şi nouă de ani. Iei prânzul cu Tony, care îţi povesteşte despre necazurile lui conjugale şi te anunţă că degeaba predă la New York, mediocritatea studenţilor îl aduce la disperare. Tony te cunoaşte atât de bine, încât alături de el cad toate măştile, aşa că îi poţi vorbi despre Nora. Intri apoi în campusul aproape gol acum, în primele zile ale lui ianuarie, saluţi statuia de bronz a Almei Mater, încoronată cu iederă şi ţinând deschidă, pe genunchi, o carte groasă, te duci să-i dai bună ziua secretarei departamentului, a cărei primire amabilă îţi aminteşte că aici eşti acasă, baţi după aceea la uşa noii directoare şi, chiar dacă aceasta nu e nici pe departe la fel de prietenoasă ca secretara, pleci cu sentimentul datoriei împlinite, întrucât e important să păstrezi legăturile. Fotocopiezi câteva articole ale lui Maurras şi Daudet la Butler Library, înainte de a te duce la antrenorul în afaceri, pe Riverside Drive, la numai zece minute de mers. Petreceţi împreună un ceas râzând şi discutând despre garajele şi restaurantele pe care le-ai putea vinde sau despre meseria de barman într- un mare hotel, care ţi- ar veni mănuşă şi, când îi semnezi cecul – numai o sută de dolari, e preţul pe care ţi-l acordă –, îl rogi să mai aştepte câteva săptămâni înainte de a- l încasa. Cu Benoît te întâlneşti într-un bar din Soho şi îi mărturiseşti speranţa de a obţine un post la Universitatea Johns Hopkins, cu care ai luat deja legătura în toamnă, iar când îţi repetă cu insistenţă să-ţi termini cartea, „Thomas, asta este prioritatea ta!“, eşti impre – sionat de câtă grijă are de tine, grijă manifestată şi atunci când plăteşte el whiskyurile, chiar dacă nu ştie că nu mai ai nici un ban. Vezi Bătălia pentru Alger la cinematograful Anthology Archives, în partea de jos a oraşului, treci iarăşi prin Manhattan şi Harlem pentru a cina la Sam, în Washington Heights, cobori în sens opus până în capătul celălalt pentru a-l asculta pe Steve Bernstein împreună cu Rachel şi soţul ei, la City Winery. În metrou reciteşti Timpul regăsit, pe care-l subliniezi în fel şi chip, pentru conferinţa pe care o vei susţine la sfârşitul lui februarie, amuzat de un negru bătrân şi ştirb care cântă Gershwin cât îl ţine gura sau de o tânără violonistă asiatică purtând pe cap un fes de Moş Crăciun.

            După două nopţi te muţi la Mariane, la celălalt capăt al Alphabet City, în apropiere de Avenue D, supranumit mai demult bulevardul cocainei. În timp ce treci prin Tompkins Square, sub cerul de un albastru electric pe care se detaşează vizibil formele blocurilor şi ale ramurilor desfrunzite ale copacilor, te gândeşti ce noroc ai prin comparaţie cu cei înghesuiţi într-un birou de dimineaţa până seara ori cei ce sunt victime ale conflictelor geopolitice, nevoiţi să se mute de colo-colo, adică prin comparaţie cu nouăzeci la sută din omenire. Ai două picioare, un paşaport vizat, treci dintr-un oraş în altul, de pe un continent pe altul, de la un prieten la altul. O viaţă de vis. Într-un deli de pe Avenue B, de unde îţi cumperi un măr, stai la taclale cu casierul jamaican care a început prin a vinde fructe pe stradă, cu treizeci de ani în urmă, şi care are doi băieţi, unul student la drept, la Fordham, celălalt deja inginer. Cu siguranţă sunt mai bogaţi decât tine. Întruchiparea perfectă a visului american. Dintr-odată suspicios, te întreabă dacă ai de gând să-i pui aceleaşi întrebări şi despre bunicii lui. Izbucneşti în râs:

            — De ce nu?

            Îţi laşi geanta de voiaj la Marianne şi faci drumul invers pentru a mă întâlni, după care mergem să luăm prânzul, fiindcă nu ai nici o seară liberă, într-un restaurant elegant din Soho unde te invit cu ocazia aniversării tale. Nici nu am înghiţit bine rafinata tartă Tatin pe care şeful de sală a pus o lumânare, că o şi ştergi. Ai întâlnire cu o poetă româncă în vârstă pe care ai cunoscut-o la o petrecere, în octombrie, şi care locuieşte în Forest Hills, la capătul cartierului Queens, la o oră şi un sfert de mers pe jos. Suni la uşa unei case cu grădiniţă în faţă, de pe o stradă care are astfel de case pe ambele părţi, şi-ţi deschide chiar ea, o femeie cu fizic fascinant şi cap prelung ca de cal, cu dinţi mari şi ochi care sclipesc ca jăraticul. Are optzeci şi patru de ani, fumează ca un pompier şi bea ca un mercenar, petreceţi ceasuri întregi în livingul ei plin de fum, trăgând din ţigaretele tale de foi şi bând sticla ei de Chivas în timp ce-ţi povesteşte viaţa, statutul ei de poetă oficială a regimului Ceauşescu, plecarea pentru un an pentru a preda la New York, moartea sub tortură a unui prieten la care îşi lăsase poeme în care satiriza regimul, cum plecase şi avea acum un nou statut, cel de refugiat politic. Îi citiţi poemele în română şi în traducere franceză, scrisul ei ţi se pare extraordinar, întreaga ei persoană te emoţionează şi nu mai ai mult până la a o dori pe această femeie în vârstă, în care se combină rigoarea Anei şi râsul mamei tale, dorinţa e de ambele părţi, o simţi, mâna ei cu pielea încreţită o mângâie pe a ta, ochii ei luminoşi şi veseli se îndreaptă către tine cu o tandreţe care e mai degrabă de femeie decât de mamă, ai întârziat deja cu o oră la întâlnirea cu o veche prietenă de la Columbia şi fostă iubită, dar nu reuşeşti să pleci, ţi-e extrem de greu să te smulgi de lângă ea, iar când totuşi o faci îţi dă două dintre cărţile ei traduse pe vremuri în franceză şi îi promiţi că te vei întoarce să o vezi la următoarea ta trecere prin New York.