9.4 C
București
luni, 28 octombrie 2024
AcasăSpecialLadislau Csendes invoca amenintari

Ladislau Csendes invoca amenintari

Ladislau Csendes a demisionat, luni, din postul de presedinte al CNSAS, invocand mai multe amenintari primite in timp de el, dar si de colegii sai, cea mai recenta fiind cea in care un avocat al institutiei ar fi gasit un glont intrat prin geam in apartamentul sau, de la etajul sapte al unui bloc.

"Motivele mele sunt in principal motive de securitate. Consider ca amenintarile primite atat de mine, cat si de colegii mei, de-a lungul timpul, dar in special in ultima perioada au ajuns la un nivel prea mare ca sa-l pot tolera. A venit momentul, consider eu, sa-mi pun familia la adapost si sa-i acord mai mult din timpul meu", a declarat, luni, agentiei Mediafax, Ladislau Csendes.

Acesta a mai spus ca, in egala masura, s-a simtit derajat si de articolele din presa in care membrii Colegiului CNSAS erau criticati pentru "salariile exorbitante" pe care le-ar primi.

"Nu este nici pe departe asa. Va pot spune ca un om cu pregatirea mea, adica un muzician, castiga intr-o orchestra in Germania de cinci ori mai mult decat castig eu in calitate de presedinte al CNSAS si nu e vorba neaparat de orchestrele mari. Si atunci, pentru ce sa indur si sa ma chinui atat de tare?", s-a intrebat acesta.

Referindu-se la amenintarile primite, Ladislau Csendes a vorbit despre "nenumarate mesaje de intidimidare primite de-a lungul timpului atat de el, cat si de ceilalti colegi. Toate au culminat cu incidentul de saptamana trecuta atunci cand, potrivit lui Ladislau Csendes, asupra apartamentului de la etajul 7 al unui imobil in care locuieste Mihai Ionescu, unul dintre cei trei consilideri juridici care reprezinta CNSAS in sutele de procese din instanta, s-ar fi tras cu o arma. "Glontul a fost gasit in casa, de politie si atunci am considerat ca s-a mers prea departe", a spus Ladislau Csendes.

Acesta a aratat ca a depus la Registratura institutiei demisia sa din functia de presedinte al CNSAS, spunand insa ca va ramane membru al Colegiului.

"I-am promis personal lui Ticu Dumitrescu sa raman presedinte al Colegiului pana dupa alegeri. Iata ca alegerile au trecut si consider ca am nevoie de siguranta, de liniste si de mai mult timp cu familia mea", a conchis Ladislau Csendes.

Conform procedurii, Colegiul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii ar urma ca in prima sedinta sa ia act de demisia presedintelui si sa aleaga un suscesor al acestuia. El va fi unul din membrii Colegiului CNSAS.

Ladislau Csendes a fost ales in functia de presedinte al CNSAS, in 3 iulie 2007.

Cele mai citite

Adolescent de 15 ani mort într-un accident pe un drum din județul Dolj

Un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața duminică după-amiază într-un accident tragic pe drumul județean 561 B, la intrarea în satul Zăval, județul...
Ultima oră
Pe aceeași temă