20.9 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSpecialLa TNB ca la Nationalul din Londra

La TNB ca la Nationalul din Londra

Dintre multele proiecte si noutati anuntate de Ion Caramitru marti la conferinta de presa din foaierul tapiseriilor de la Teatrul National din Bucuresti, una este de ordin legislativ, adoptarea Hotararii de Guvern prin care se cedeaza Teatrului National de Opereta sala „Omnia” de la fostul Senat si deci eliberarea salii Studio pentru teatru, iar cealalta priveste proiectul, de fapt nu nou, dar reiterat, al deschiderii unor sali de expozitii, restaurant, librarie, a unui spatiu neconventional de spectacole in cladirea TNB, astfel ca spectatorul sa poata petrece acolo ceasuri intregi inainte de inceputul spectacolului.
Cunoscutul regizor roman care lucreaza si traieste la Paris, Petrika Ionescu, va monta la National „Burghezul gentilom”, un spectacol muzical, in colaborare cu Opereta. Radu Penciulescu va monta din nou in Bucuresti, si anume piesa „Aniversarea” de Harold Pinter. Zilele acestea are loc o prima lectura a piesei „Comedie rosie” de Constantin Turturica, pe care o va regiza Alexandru Tocilescu.
Catalina Buzoianu va monta la sala Atelier „Menajeria de sticla” cu Valeria Seciu in rolul principal, un spectacol oprit de la repetitii de fostul director. Alexandru Tocilescu va monta si piesa „Edward III”, atribuita recent lui Shakespeare, Claudiu Goga va pune „Jocul ielelor” de Camil Petrescu, Felix Alexa „Neintelegerea” de Camus, Dinu Cernescu „Sambata, duminica, luni” de Eduardo de Filippo.
La conferinta de presa a fost prezent si regizorul Alexandru Colpaci, care va avea in curand premiera cu „A patra sora” de Janusz Glowacki, un dramaturg recomandat printre cei mai buni din Polonia inca de Jan Kott. Ion Cojar a vorbit despre noua sa montare cu piesa lui G.M. Zamfirescu, „Idolul si Ion Anapoda”, dar si despre arta actorului, care nu se confunda cu teatrul, avand o viata independenta, asemenea artelor plastice sau muzicii. Ion Cojar a evocat cu multa caldura si pe marii interpreti cu care a montat in tinerete aceeasi piesa, Coca Andronescu, George Paul Avram, cel care vine si azi la repetitii.
Nici regizorii tineri nu sunt uitati, anuntandu-se cateva nume, in programul „Teatru nou cu piese vechi”. Cam din aceeasi zona de preocupari este si iesirea Teatrului National din salile sale, pe terasa La Motoare, la ArCuB sau in spatii neconventionale, colaborari cu Teatrul ACT etc.
Ion Caramitru are proiecte si pentru cei 20 de mari actori pensionari care sunt in continuare colaboratorii nationalului, Radu Beligan, Gheorghe Dinica etc. Acestia au fost invitati sa-si aleaga texte care sa-i avantajeze si care sa fie puse in scena.
Ion Caramitru a dezvaluit celor prezenti numarul de spectatori la spectacole plasate gresit de vechea directie in Sala Mare: la ultimul spectacol cu „Apus de soare” au fost 140 de spectatori, la „Patimile lui Tommaso d'Aquino” chiar mai putini, in timp ce la spectacolele din salile Amfiteatru sau Atelier sala este plina in proportie de 90%.
Directorul general al TNB si-a anuntat decizia de a nu mai permite acordarea invitatiilor gratuite la spectacole.

Cele mai citite

Caz câștigat de CRJ la Înalta Curte de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat de curând în privința respectării drepturilor la locuire, viață privată și nediscriminare a grupurilor vulnerabile, drepturi...

Suspiciuni de fraudă la programul „Casa Verde Fotovoltaice“. „Au fost încărcate dosare offline“

Fondurile alocate programul „Casa Verde Fotovoltaice“ pentru regiunea Sud-Vest Oltenia, incluzând județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea, s-au epuizat în doar 1 minut...

Liga Studenților, plângere penală împotriva lui Mihnea Costoiu după incendiile din căminele de la Politehnică

Liga Studenţilor (LS IAȘI) a depus o plângere penală împotriva lui Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București, și a Inspectoratului pentru Situații de...
Ultima oră
Pe aceeași temă