A fost odata, din vremuri mult prea demult apuse, o mandra Stea de care se temeau cu totii, iar faima acestei ostiri depasise cu mult limitele imparatiei. A biruit in multe batalii, ba chiar a castigat odata razboiul intre regate. si toate ar fi mers in continuare ca pe roate daca Tantar Imparat nu ar fi uzurpat tronul imparatiei. Acestui impostor i se zicea "Tantarul" inca de pe cand incerca sa intre in gratiile lui Fane cel Rau, un spoitor caruia ii aducea merinde sterpelite din ograda plina cu mioare a tatalui sau. Tantar Imparat a ucis pe la spate balaurexul cu trei capete si astfel a pus mana pe imparatie. Ajunsese cel mai mare, dar nu prea stia ce sa faca, asa ca a cerut sfatul lui Negru Voda, pe care l-a lasat un timp sa conduca ostirea. Dar cand puterile dregatorului general ajunsesera prea mari si ii amenintau tronul, a renuntat la acesta si a apelat la un alt dregator, e drept mai mic, dar setos de brave cuceriri, Stoica Buzescu. Ostirea a continuat sa biruiasca in lupte, ba chiar a fost la doi pasi sa mai castige un razboi.
Dar Tantar Imparat era fudul si, de parca asta nu era destul, a ales sa ramana doar cu dregatorul executiv, care era vestit inca de pe vremea cand statea pe marginea campului de lupta si se multumea doar cu doi-trei arginti, celebrul Vel Arginteala. Ramas de capul lui, Tantar Imparat a inceput sa conduca dupa pohta ce-a pohtit. Chiar daca nu pusese mana pe arma in viata lui, facea strategia de atac si alegea ostenii care sa lupte in primele randuri. Degeaba incercau comandantii armatei sa-i spuna ca nu face bine, Despotul stia una si buna. Cine nu executa ordinele sale este decapitat. Asta au patit-o un rege, o fiara cu sapte inimi, ba chiar si un centurion roman. Tantar Imparat facea ce vroia pentru ca avea vistieria plina de galbeni scosi din pamantul imparatiei sale. Cu banutii astia a incercat sa-i cumpere si pe dusmani, dar a fost prins si luat la intrebari, iar dupa ce au iesit la iveala si alte fapte a fost aruncat in beciuri. Plin de cainta, a cerut indurare. Milosi, impartitorii dreptatii l-au lasat sa plece, dar sa stea acasa. Tantar Imparat nu i-a ascultat, s-a inhaitat cu un tribun care in tiradele sale a pacalit poporul si astfel cei doi au ajuns in Sfatul de peste mari si tari.
Intors pe tron, ii chema zilnic pe cronicarii vremii care-si faceau veacul la poarta palatului sau sa le spuna vrute si nevrute. Dar in rastimp o mare molima s-a abatut peste lume. Pamantul nu mai valora mare lucru, iar marile vistierii au secat degraba. Obisnuit sa traiasca in huzur, Tantar Imparat a pus zalog toate pamanturile si palatele si a luat cu imprumut galbeni de la prietenii sai, acolitii lui Fane cel Rau. Dar molima nu a trecut inca si nu mai este mult pana cand datoria lui Tantar Imparat va fi mai mare decat valoarea pamanturilor si a palatelor sale. Pana atunci, el mai supravietuieste pe spinarea ostirii sale, careia ii scoate din vistierie, usor, usor, toti galbenii. Ba chiar a inceput sa vanda pe capete din osteni. Cu randurile subtiate si fara alte intariri, mandra Stea a ajuns la apus. La fel si Tantar Imparat, a carui poveste se apropie de sfarsit, iar odata cu acesta vor aparea si semnele de reinaltare a mult incercatei ostiri.
