19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialLa Palatul Cotroceni, pictura de Miruna Budisteanu

La Palatul Cotroceni, pictura de Miruna Budisteanu

Somptuoasa sala Unirea a Palatului Cotroceni gazduieste expozitia de pictura a Mirunei Budisteanu, artista remarcabila, foarte bine apreciata in strainatate, ale carei lucrari au un imponderabil care le elibereaza de sub atractia celor pamantesti. Totusi, natura lor inefabila este oarecum deranjata de aspectul salii unde sunt expuse, sala cu o ornamentica bogata, candelabre grele, covoare persane puternic colorate. In acest fel lucrarile risca sa fie inabusite de ambianta si sa nu-si mai exercite vraja asupra privitorilor. Nu este insa vorba de o vraja in sensul in care privitorului ii este anihilata vointa si puterea de judecata. In fata lucrarilor Mirunei Budisteanu traiesti o stare de levitatie, simtindu-te mai usor si avand privilegiul de a patrunde intr-o lume care nu te mai impovareaza. Din orice unghi ai privi lucrarile, acestea au mereu de oferit un mesaj suplimentar, dovedindu-si astfel inepuizabilitatea. Nu numai unghiul conteaza, ci si momentul din zi sau din seara. Se poate spune ca artista colaboreaza cu lumina si penumbra, cu distanta si apropierea in spatiu, asa cum numai marii artisti au inteles ca opera iesita din mainile lor este doar un inceput pe care o desavarsesc apoi elementele cosmosului.
Nu mai are nici un rost sa lungim acest comentariu, fiindca ceea ce conteaza sunt lucrarile mai presus de cuvinte. Expozitia de la Palatul Cotroceni, oricat de somptuoasa ar fi sala gazduitoare, reprezinta un indemn spre austeritate printr-o miraculoasa rarefiere cromatica.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă