Cititorii României libere au dezbătut intens moartea poetului Adrian Păunescu. România liberă redă integral comentariul lui Emanuel Tânjală, un cunoscut fotograf, care a lucrat la revista Flacăra şi a cunoscut îndeaproape fenomenul cenaclurilor organizate de Adrian Păunescu.
„Ce paradox necreştin li s-a oferit sărmanilor părinţi ai celor care au murit la revoluţie, cu ocazia morţii lui Adrian Păunescu!
În 1989, a fost o revoluţie împotriva lui Ceauşescu şi a comunismului. Au murit oameni nevinovaţi care au ieşit pe stradă şi au stat în faţa tancurilor, să cucerească libertatea încarcerată din 1945 şi până în 21 decembrie 1989. Profitiorii revoluţiei au luat puterea, l-au adoptat pe slujitorul umil al lui Ceauşescu, au defilat cu el în politica românească, uitând imaginile de pe 25 decembrie, când poetul de curte, frânarul libertăţii, trebuia să fie linşat de revoluţionari. Dar a intervenit puterea lui Dumnezeu, care i-a mai dat o şansă de căinţă, pentru proslăvirea cuplului Ceauşescu, perioada de suferinţă cruntă a românilor. Nu a existat nici-o ofertă de căinţă din partea lui Păunescu, care s-a autointitulat porc, în primii ani de perversiune politică din partea PSM-ului în cârdăşie cu FSN-ul.
Astăzi, 7 noiembrie 2010, Păunescu este înmormântat cu onoruri militare şi circul se transformă în uitare. Chiar românii s-au trezit peste noapte creştini practicanţi? Pentru ce a trebuit ca acest individ, care a profitat pe de-a-ntregul în perioada comunistă, să fie venerat ca un erou naţional? Mă gândesc la soarta umilă a unei naţii civilizate, care se consideră creştină, cum au putut să se înregimenteze şi la rău şi la blasfemie? Creştineşte îi ierţi omului la moarte totul, dar, cine oare a fost de acord să ne şi închinăm la moartea lui? De ce au fost obligaţi părinţii celor care au murit la revoluţie, să ia parte la o a doua mare dezamăgire şi nedreptate? Copiii lor nu au murit ca Păunescu să devină un erou şi după moarte! Acei trişti luptători pentru libertate, l-au condamnat şi pe Păunescu şi nu a fost cinstit să necinsteşti moartea lor. Cine mai poate descifra ascunzişurile raţiunii şi a normalităţii? Cine mai poate da crezare unei redeşteptări a românilor?
Da, s-a savârşit o nedreptate în istoria ciuntită a României, acum în anul de suferinţă 2010. Am onorat un personaj care trebuia să fie uitat din decembrie 89. Am cărat şi ascuns mortul cu noi 20 de ani, din duplicitate şi meschinărie. I-am tolerat faptul că a păcălit istoria doar cu nişte poezii memorabile, dezgolindu-şi caracterul în faţa ochilor noştri orbi. Am luat parte la cea mai ruşinoasă perioadă din istoria ţării în care m-am născut.”
Emanuel Tanjala, Lynchburg,Virginia
