» Exista romani care traiesc in Romania, dar locurile unde acestia isi duc existenta sunt considerate a fi in Ucraina, cu toate ca pe harta apar a fi intre granitele tarii noastre. Cand ajungi in satul Baranca din comuna Hudesti, judetul Botosani, pe telefonul mobil primesti un mesaj care te socheaza: "Bine ai venit in Ucraina!" sau "sedere placuta in Ucraina!" (depinde de retea). Te uiti pe harta si constati, totusi, ca esti in Romania. Rasufli usurat.
Romanii din comuna hudesti traiesc pe niste meleaguri absolut minunate, cu peisaje pentru care orasenii care muncesc 10-12 ore pe zi ar plati oricat pentru a-si petrece concediul. Locuitorii se zbat insa intr-o saracie lucie, pentru ei salariul minim pe economie fiind ceva spre care tanjesc, si nu motiv de greva.
Printre familiile din Baranca exista una mai aparte, pentru care traiul de pe o zi pe alta este o adevarata provocare. Constantin si Valeria Prodan au impreuna 15 copii, noua baieti si sase fete. Cand sunt intrebati, nici ei nu mai stiu cati copii au si dureaza cateva minute pana reusesc sa-i adune in gand pe toti pentru a iesi la socoteala. Pentru a ajunge la gospodaria lor trebuie sa mergi cam un kilometru pe jos, daca nu ai o masina puternica de teren, iar cand ajungi pe dealul unde-si au casa constati ca esti plin de noroi din cap pana in picioare, asfaltul sau chiar drumul impietruit fiind iluzii la care nici unul dintre ei nu mai spera.
Pe langa cei 15 copii, familia Prodan are si opt nepoti, carora li se adauga si concubinii fiilor si fiicelor. In total, familia Prodan este compusa din vreo 30 de membri. Casele lor sunt, de fapt, cateva bordeie, din chirpici, care sunt "tencuite" cu balega de cal doar pe un perete sau doi. Unul dintre bordeie nici macar nu are acoperisul intreg. Cocioabele sunt formate dintr-un hol, caruia ei ii spun tinda, si camera in care dorm, mananca, se spala. Camera nu are podea, iar copiii desculti calca direct pe pamantul rece. Pernele, paturile si hainele sunt murdare, mult prea murdare pentru o familie dintr-un sat european.
Nici in ghetouri murdaria nu este atat de pregnanta ca in bordeiele familiei Prodan. In total, in aceasta familie exista zece copii minori, unii dintre ei fiind frati, altii verisori, iar altii – unchii si matusile celorlalti. I-am intrebat daca Primaria ii ajuta cu ceva sau daca reprezentantii Protectiei Copilului i-au vizitat, iar raspunsul a fost un "nu" categoric la ambele intrebari. De botezat, toti sunt botezati de preoti ortodocsi, doar cel mai mic, care are doua luni si ceva, nu este crestinat.
Antene satelit langa casa-cocioaba
Veniturile familiei pe timp de iarna sunt compuse din alocatiile copiilor, vara fiind suplimentate si de banii castigati din munca de zilier in agricultura. Doi dintre copii invata greu, dar merg la scoala. Unul dintre ei are 10 ani si este in clasa a II-a, dupa ce a ramas repetent. Nu au bani de carti si caiete, iar temele trebuie sa le faca in galagia celorlalti cativa zeci de membri ai familiei. Chiar daca nu au bani pentru multe din cele ce le-ar trebui copiilor, membrii familiei Prodan si-au achizitionat un abonament de televiziune prin satelit. De incaltat se incalta care cu ce apuca, primii care se trezesc fiind si cei care reusesc sa isi ia papuci pentru tot restul zilei. Ceilalti umbla desculti. Asa e si cu hainele: cei mai mici dintre copii poarta zdrentele ramase de la fratii sau unchii lor mai mari, iar adultii isi poarta si ei unii altora hainele. Hainele sunt niste carpe cu maneci.
Sperante intr-un trai mai bun nu au. Costica Prodan este insa mandru ca, in ciuda saraciei lucie in care se zbate, familia sa este totusi unita, copiii fiind alaturi de el si sotia sa pentru vremuri grele. La plecare toti membrii familiei ma anunta ca spera ca prin publicarea cazului lor sa primeasca ajutoare de la cei cu dare de mana. La iesirea din noroaiele din Baranca si la iesirea din comuna Hudesti ma uit la un indicator pe care scrie: "Hudesti, sat european".
