12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialLa Galați, ”Noaptea Internaţională a Observării Lunii”

La Galați, ”Noaptea Internaţională a Observării Lunii”

Gălățenilor pasionaţi de astronomie li se oferă sâmbătă șansa de a participa la o nouă sesiune de observații nocturne organizate la Observatorul Astronomic de la Complexul Muzeal de Științele Naturii (CMSN) ”Răzvan Angheluță” din Galați cu prilejul ”Nopții Internaționale a Observării Lunii”, fixată în acest an pe data de 6 septembrie. Observatorul Astronomic de la Galați este înscris oficial în proiectul ”International Observe the Moon Night (InOMN) și organizează sesiunea de observații astronomice începând cu ora 19.00. 

„Înainte de începerea observaţiilor astronomice vom face o prezentare generală a satelitului natural al Pământului, iar cu această ocazie vor fi prezentate şi câteva imagini cu Luna realizate cu instrumentele Observatorului Astronomic al CMSN Galaţi. Prin Noaptea Internaţională a Observării Lunii sperăm să inducem în public un sentiment de curiozitate cu privire la satelitul nostru natural, Luna”, a declarat muzeograful Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului Astronomic Galaţi.

Evenimentul organizat pe întreg mapamodul este axat pe informarea publicului cu privire la cunoştinţele actuale despre satelitul natural al Pământului. Sâmbătă, în toată lumea vor avea loc prezentări, conferinţe, seri de observaţii astronomice. Luna este singurul satelit natural al Pământului și al cincilea ca mărime din Sistemul Solar. Este, totodată, cel mai mare satelit natural al unei planete din Sistemul Solar raportat la ordinele de mărime dintre acesta și planeta Pământ, având un sfert din diametrul Pământului și 1/81 din masă. Luna este al doilea satelit ca densitate după Io, unul dintre sateliții lui Jupiter. În rotația sa sincronă în jurul Pământului, Luna prezintă aceeași față a sa, cu mici schimbări. Priveliștea selenară cuprinde conuri vulcanice întunecate, zone de pământ și cratere de impact. Circumferința Lunii este de 2.499.000 kilometri.

 

Zeci de elevi au participat la edițiile de anul trecut (foto: Facebook/Grădinița nr. 42)

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă