Din soseaua Brasov-Sighisoara, cetatea Feldioara se vede destul de bine pastrata, iar amplasamentul ei pe o colina ii da si o oarecare maretie. Cand te apropii mai mult de ea, te cuprinde dezamagirea, iar cand patrunzi in incinta, te ia jalea.
Inaltarea cetatii este atribuita de istorici cavalerilor teutoni, in veacul al XIII-lea, cand acestia s-au stabilit temporar in Tara Barsei. Langa cetate se afla si o frumoasa biserica in stil gotic, construita in secolele XIII-XV, foarte bine pastrata pana astazi. In schimb, din cetate nu a mai ramas mare lucru, desi pe vremea stralucirii ei se vede ca a avut puternice ziduri de piatra si caramida, in unele locuri intaritura ajungand pana la 2 m. Din ea s-au mai pastrat: turnul de N-V, aproape intreg, fantana din mijloc, astazi astupata, temelia de piatra a capelei, precum si o buna parte din pivnita.
Nici un indicator nu semnaleaza fortareata cavalerilor teutoni, lasata complet de izbeliste, plina de buruieni, de copaci rasariti pe ziduri si de sticlele de plastic ale vizitatorilor intamplatori. Cand am trecut pe acolo, un grup de baieti si fete isi instalase corturile in incinta si-si pusese rufele la uscat.
Este de neinteles nepasarea autoritatilor centrale si judetene fata de aceasta cetate, care nu este importanta doar pentru cavalerii teutoni si pentru sasii ce le-au urmat, ci si pentru istoria romanilor. Astfel, in anul 1526, intre Ioan Z'polya, voievodul Transilvaniei, ales rege al Ungariei la 10 noiembrie, si Ferdinand de Habsburg, fratele imparatului Germaniei, Carol Quintul, proclamat rege la 17 decembrie, urmau sa hotarasca armele. Solicitat de amandoua ta-berele, Petru Rares a stat catva timp in cumpana, apoi s-a decis sa-l sprijine pe Z'polya. Drept care voievodul Moldovei a incheiat cu cel al Transilvaniei o invoiala, prin care primul se obliga sa-i aduca la ascultare pe sustinatorii lui Ferdinand, primind in schimb Bistrita si Rodna, cu tinuturile inconjuratoare si veniturile, precum si confirmarea stapanirii pentru Ciceu si Cetatea de Balta, vechi posesiuni ale domnitorilor moldoveni. Ca urmare, in anul 1529 au avut loc trei expeditii ale oastei moldovenesti peste munti. A treia lupta s-a dat la Feldioara, la 22 iunie, langa apa Barsei, cu mare inversunare si „mare moarte… de imbe partile”, cum scrie in cronica, si in cele din urma biruinta a ramas moldovenilor. „Niciodata Tara Barsei nu a suferit un dezastru atat de mare”, scrie intr-un alt document din acea vreme.
In amintirea stralucitei izbanzi a moldovenilor, la Feldioara i s-a ridicat, anul trecut, o statuie de marmura lui Petru Rares. Frumos, dar cu cetatea cum ramane?
