Cu un guvern corupt și subordonat grupurilor de interese și cu o opoziție la fel de coruptă și ineptă, românii și-au pus speranțele în președintele Iohannis să fie ultima pavază în apărarea intereselor cetățeanului în fața abuzurilor statului în pofida ofertei subțiri a candidatului Iohannis (un președinte altfel, mai puțin scandal, etc). Prestația prezidențială arată că aceste speranțe au fost investite prost. Președintele Iohannis nu pare să aibă altă agendă decât aceea ca Iohannis să fie președinte.
Președintele Iohannis începe să semene tot mai mult cu Barack Obama. S-a ales pe un val de entuziasm popular care i-a oferit cea mai mare diferență electorală de după aberația de la 20 mai 1990, a publicat două cărți în șase luni deși n-a apucat să facă absolut nimic în mandatul său și are șanse foarte bune să devină cel mai slab lider din istoria recentă a țării. Dar dacă Obama se poate consola cu un premiul Nobel pentru Pace pe care l-a luat pentru simplul fapt de a fi fost ales și cu gândul că America funcționează (chiar mai) bine și fără el, Iohannis riscă să devină un eșec rușinos și să ducă țara într-o fundătură.
De mai bine de trei ani, guvernul Ponta folosește politica fiscală ca pe o armă politică. Dacă există creștetere economică în România, acest lucru se îmtâmplă împotriva politicii guvernamentale și nu ca urmare a acesteia. Cineva i-a deschis ochii lui Ponta asupra avantajelor politice ale manipulării taxelor și impozitelor și, de atunci, acest guvern ba crește taxe și impozite, ba inventează unele noi doar ca să renunțe la ele câteva luni mai târziu, ba le scade numai ca să introducă altele într-o cacofonie fiscală care afectează predictibilitatea pieței românești și crează incertitudine în rândurile populației și al investitorilor. Din cauza acestei politici obscure ale cărei resorturi nu au nimic de-a face cu interesele economiei românești și totul cu interesele electorale și de afaceri ale celor care se află în fruntea guvernului, de trei ani investițiile străine directe se reduc an de an în mod dramatic iar statul nu poate compensa prin investiții guvernamentale pentru că prioritățile sale sunt altele.
Guvernul este principala frână în calea creșterii care nu își poate atinge potențialul pentru din cauza abuzului de reglementări ad hoc și decizii arbitrare. La așa guvernare, așa opoziție, par să-și fi spus cei de la PNL, care au aruncat în Parlament mânușa dublării alocațiilor pentru copii iart guvernul laș n-a avut curajul să o ridice. Ca și Ponta cu alte ocazii, PNL a acționat ca și cum Parlamentul chiar are puterea magică de a conjura bani din nimic și de impune bunăstare prin decret. Fără nici cea mai mică grijă pentru sursele de finanțare, sustenabilitate și impact bugetar. Se repetă momentele 2007-2008 cu creșterile de pensii și creșterea salariilor profesorilor, care au adus țara în pragul falimentului. Acum, ca și atunci, problema nu este dacă pensionarii, acum minorii, merită sau nu pensii și alocații mai mari, problema este că aceste măsuri trebuie fundamentate serios și nu sunt fundamentate deloc. Ceea ce se întâmplă este o competiție electorală pentru câștigarea voturilor în 2016 prin mituirea alegătorilor cu alocații și măsuri fiscale ale căror consecințe nu le cunoaște nimeni. Or, o țară nu poate fi guvernată iresponsabil de la o rundă de alegeri la alta în virtutea intereselor electorale ale competitorilor pentru că în acest fel buna guvernare va fi întotdeauna amânată, investițiile nu vor fi niciodată o prioritate iar reforma administrației nu se va face niciodată.
În aceste condiții, președintele, a cărui atribuțiune este să vegheze la buna funcționare a instituțiilor statului și să medieze între acestea trebuie să fie vocea rațiunii care cheamă instituțiile politice la ordine. Funcția de mediere nu poate însemna mica înțelegere cu Ponta și atitudinea împăciuitoristă de dragul de a evita „scandalul”. Medierea înseamnă să ceri socoteală instituțiilor atunci când nu își fac treaba și să-ți folosești prestigiul pentru a le forța să respecte un standard al responsabilității și excelenței. Or, președintele nu pare să fi avut nicio clipă printre preocupări, buna guvernare și funcționarea instituțiilor.
Dar dacă de Justiție, unde președintele joacă un rol esențial, ai arătat că nu-ți pasă cu adevărat înghițind pe nemestecate un procuror obscur la DIICOT, politică externă nu faci, după cum ai demonstrat la Riga unde în pofida mizelor evidente pentru România, nu ai fost capabil să formulezi propuneri clare, atunci la ce ești bun, domnule Iohannis, în afară de lansat cărți?
