14.4 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăSpecial"La ancheta s-au facut presiuni asupra mea!"

„La ancheta s-au facut presiuni asupra mea!”

La un an si zece luni de la abominabila crima de la Mangalia, lucrurile pareau a fi intrat pe fagasul unui proces de rutina, fara noi elemente izbitoare, fapt reflectat si de absenta publicului intr-o sala candva neincapatoare. Din iuresul mediatic de acum nu prea indelungata vreme nu a mai ramas decat inregistrarea seaca, de fapt divers, aproape neinteresant, exilat intr-o rubrica dosnica. Nimic nu prevestea faptul ca la termenul din luna iulie martorii vor face doua depozitii care arunca o lumina aparte asupra modului in care a fost instrumentat cazul in timpul cercetarilor intreprinse de Parchet.

Zece pistoale intr-un sac

Silviu Bogdan Stoenescu a declarat, in calitate de martor, la Parchet, ca s-a plimbat, impreuna cu inculpatul Shyti Blenis (suspectat de crima), cu masina familiei Ion (victime). Nu rezulta insa din procesele-verbale de interogatoriu ca ar fi declarat si ca a vazut un rucsac cu 10 (zece) pistoale al caror proprietar ar fi fost Stefan Niculescu, celalalt inculpat (suspect si el de crima).
Iata insa ca in pretoriu arata ca a vazut armele! Posesia neautorizata a unor pistoale este infractiune, iar numarul lor in cazul de fata te duce numaidecat cu gandul la trafic de arme. Nu vom bate apa-n piua, glosand asupra periculozitatii unei asemenea fapte. Ca martorul Stoenescu nu inventeaza sta dovada procesul-verbal din 22.11.2004 intocmit de CZCCOA (Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog), in care se atesta ca „Niculescu Stefan intentioneaza sa vanda 10 pistoale cu 300 euro bucata”. La data mentionata, St. Niculescu era liber, arestarea lui facandu-se pe 16 decembrie (reamintim ca triplul asasinat a avut loc la 29.09.2004). Cum infractiunea de trafic de arme este de competenta DIICOT, ar fi fost de asteptat ca aceasta structura a Ministerului Public sa se intereseze de caz. Nici vorba de asa ceva! S-a facut un simulacru de dosar, absolut ridicol, inchis sub un motiv care, in cea mai optimista ipoteza, ar tine de neprofesionalism.

Presiuni la ancheta

Cel putin la fel de interesanta ni se pare si depozitia martorului Doru-Razvan Orcula. Mentinandu-si declaratiile facute la cercetarea penala, Orcula a raspuns unei intrebari a aparatorului inculpatului albanez, aratand ca la Parchet s-au facut presiuni asupra sa ca sa declare impotriva lui Shyti Blenis. Daca lucrurile sunt limpezi si vinovatiile stabilite, ce sens aveau acele presiuni? Este de prisos sa spunem ca martorul a jurat pe Cruce, fiind, fireste, avertizat asupra consecintelor eventualului sperjur. Mentionam ca Doru-Razvan Orcula a fost chemat ca martor de catre aparatorul inculpatului Stefan Niculescu.

A facut groapa, a sters urmele… si a sters-o!

In decursul valtorii mediatice de care s-a bucurat pana la un punct cazul, a fost adesea amintit numele unui alt albanez, Todri Albion. Conform propriei declaratii, data la Parchetul Tribunalului Constanta, in fata procurorului criminalist Sadac Zafer, Todri arata – nesilit de nimeni – ca el, personal, a facut urmatoarele: ¥ de frica, a sapat groapa lui Ion Amalia, copila de 8 ani: „la inceput eu si apoi a adancit-o Stefan” ¥ suspectii au aruncat pamant peste fata „si m-au pus pe mine sa fac acelasi lucru” ¥ a spalat holul locului crimei cu clor ¥ a pus femeia, mama copilei, in groapa. Declaratia, data la 21.12.2004, se incheie cu urmatoarea fraza: „In continuare, arat ca ma oblig sa nu plec din Romania pana la solutionarea dosarului”.
Este Todri Albion participant direct la triplul asasinat? Ne ferim sa facem afirmatii transante. Depinde din ce unghi privesti lucrurile. S-ar putea crede ca Parchetul nu-l considera nici macar un martor important. Cel mult, ar fi un martor de mana a doua, din moment ce acum un an, mai exact la 15.08.2005, procurorul Adina Florea, in prezent sefa Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, i-a permis sa paraseasca Romania.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă