6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialKremlinul joacă din nou cartea antiamericanismului. Putin: „Vestul ne vrea vasali, nu...

Kremlinul joacă din nou cartea antiamericanismului. Putin: „Vestul ne vrea vasali, nu aliaţi“

Două filme documentare care au rulat săptămâna trecută la televiziunile din Rusia pot fi considerate începutul unei campanii cu tente antiamericane. Primul dintre ele, intitulat „Pod peste abis”, care a fost transmis la o oră de maximă audienţă de către o televiziune de stat, arată traiectoria Rusiei după căderea Uniunii Sovietice, „subliniind rolul lui Vladimir Putin în salvarea ţării de la ruină”, după cum constată cotidianul american The Wall Street Journal. Filmul arată Statele Unite şi ţările Uniunii Europene drept un obstacol în calea renaşterii Rusiei; într-un interviu acordat realizatorilor, Putin declară că „partenerii noştri străini nu vor aliaţi, ci vasali. Vor să ne dicteze direcţia – însă Rusia nu funcţionează aşa cum îşi doresc ei”.

Al doilea documentar, care poartă titlul sugestiv „Străinii îi vor ajuta“, include înregistrări secrete, video şi audio, în care liderii opoziţiei sunt arătaţi întâlnindu-se cu oficiali americani atât la Moscova cât şi la Washington – şi aparent primind instrucţiuni de la aceştia. După cum relatează Wall Street Journal, filmul repetă şi acuzaţiile aduse ambasadorului SUA la Moscova, Michael McFaul, conform cărora misiunea acestuia este de a slăbi conducerea ţării şi de a îl discredita pe Vladimir Putin.

Forţele opoziţiei, „lachei americani”

Nici participanţii la mitingul anti-guvernamental care a avut loc sâmbătă la Moscova nu au scăpat de acuzaţii asemănătoare; la un miting pro-Putin, care a avut loc în paralel, protestatarii opoziţionali au fost numiţi „lachei americani” care încearcă să sădească sămânţa revoluţiei.

Totodată, Vladimir Markin, purtătorul de cuvânt al Comitetului de Investigaţii care analizează presupusa fraudă electorală de la alegerile parlamentare din decembrie, a declarat că înregistrările video puse la dispoziţia Comitetului de observatori ai alegerilor din rândul opoziţiei par să fie falsuri; de asemenea, Markin a adăugat că înregistrările au fost distribuite prin servere aflate în California, încriminând astfel, chiar dacă indirect, , după cum relatează Wall Street Journal.

O altă salvă în direcţia Americii a venit din direcţia lui Dimitri Rogozin, fost ambasador al Rusiei la NATO şi actualul vice-premier însărcinat cu industria de armament: „Putin este singurul lider european care nu s-a lăsat strivit de tăvălugul hegemoniei americane”, a scris acesta în cotidianul Izvestia.

Siria, un pion în campania electorală

În acest context antiamerican poate fi încadrat şi vetoul Rusiei împotriva unei rezoluţii ONU care să condamne violenţele comise în Siria de regimul Assad; după cum notează Wall Street Journal, Kremlinul acuză de multă vreme Statele Unite că „îşi urmăreşte interesele sub mantia promovării democraţiei şi drepturilor omului”. Din această cauză, Siria a devenit un bun cal de bătaie pe plan intern – şi o şansă pentru Putin de a se arăta drept un lider puternic, hotărât să facă faţă presiunilor americane, după cum declară Nikolai Zlobin, directorul Proiectului Rusia şi Eurasia al Institutului pentru Securitate Globală de la Washington. „Dacă nu ar fi alegeri într-o lună, cred că poziţia Rusiei ar fi diferită”, a declarat acesta pentru Wall Street Journal.

Rămâne de văzut cât de influentă mai poate fi o televiziune de stat în era internetului; jurnalistul Vladimir Posner este de părere că acceasta nu trebuie subapreciată – ca de altfel şi strategia Kremlinului: „întotdeauna, în situaţii neplăcute guvernele au avut tendinţa să dea vina pe alte state – de exemplu, SUA – şi să caute un inamic extern”, este citat acesta de Wall Street Journal. „Şi”, adaugă Posner, „această tactică se poate dovedi destul de eficientă”.

Cele mai citite

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române: Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...
Ultima oră
Pe aceeași temă