21.1 C
București
vineri, 24 septembrie 2021

Kremlinul, iritat de ambasadorul SUA

O declaraţie ironică a ambasadorului Statelor Unite la Moscova, Michael McFaul, a provocat o reacţie dură a oficialilor ruşi; diplomatul american a acuzat că Rusia ar fi oferit Kîrgîzstanului mită pentru ca acesta să închidă o bază militară a SUA.

 

În cadrul unei lecturi ţinute la Înalta Şcoală Economică de la Moscova, ambasadorul american Michael McFaul a făcut o afirmaţie care nu a fost bine primită de oficialii ruşi, după cum relatează cotidianul american Wall Street Journal. Vorbind despre cooperarea dintre cele două state, McFaul a declarat că în 2009 Rusia „a pus o şpagă grasă pe masă” pentru a convinge Kîrgîzstanul să nu prelungească contractul care permitea Statelor Unite să întreţină o bază de tranzit pe teritoriul său. Facilitatea era folosită pentru susţinerea logistică a operaţiunilor militare din Afganistan. În continuare, McFaul a admis că America a oferit şi ea, la rândul său, mită – care era însă „de zece ori mai mică”. În cele din urmă, guvernul kîrgîz a prelungit contractul cu Statele Unite, după ce Pentagonul a fost de acord ca taxa să fie mărită cu 300%.

 

Critici şi condamnări

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei s-a arătat „extrem de năucit” de remarca lui McFaul şi a declarat că aceasta „a depăşit cu mult limitele etichetei diplomatice”. Totodată, oficialul rus l-a acuzat pe ambasadorul american că ar fi răstălmăcit poziţia Rusiei în mai multe probleme – şi că ar fi denigrat postul de televiziune Russia Today, descris de Wall Street Journal drept „canalul de propagandă în limba engleză al Kremlinului”.

Şi Iuri Uşakov, consilierul lui Vladimir Putin pentru politică externă şi fost ambasador al Rusiei la Washington timp de aproape un deceniu, a condamnat declaraţia lui McFaul, cerându-i acestuia să îşi atenueze tonul afirmaţiilor; „conducerea celor două ţări încearcă să aibă o relaţie constructivă, iar ambasadorii ar trebui să acţioneze în acelaşi spirit – nu să aducă discordie”, este citat Uşakov de Wall Street Journal.

Ambasador nediplomatic

Michael McFaul este unul dintre arhitecţii politicii lui Barack Obama de „resetare” a relaţiilor americano-ruse, însă numirea sa nu a fost privită cu ochi buni de Moscova; la scurt timp după ce şi-a preluat postul, ambasadorul a invitat mai mulţi reprezentanţi ai opoziţiei la un dialog la sediul ambasadei – spre furia presei pro-guvernamentale, care l-a acuzat că ar incita populaţia la rebeliune împotriva autorităţilor. În urma recentului scandal, McFaul a recunoscut, pe contul său de Twitter, că ar fi trebuit „să nu folosească un limbaj atât de colorat şi deschis” – însă Washing-tonul nu s-a distanţat de el. După cum relatează Wall Street Journal, Victoria Nuland, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, a declarat că nu se ia în calcul schimbarea ambasadorului şi că guvernul rus „va trebui să se obişnuiască cu faptul că McFaul spune lucrurilor pe nume”.  

Ultima oră
Pe aceeași temă