„Totul in jur a fost minciuna, dar numai tu ai fost cel adevarat” ii spune Ed Harris (manipulatorul) lui Jim Carrey (victima) in celebrul film Trumar show, punand in evidenta discrepanta dintre subiectivitatea autentica si creatia falsa a celor din jur.
Nu stiu daca Ioan T. Morar in romanul sau Lindenfeld, aparut de curand la Polirom in colectia Fiction Ltd. a avut in minte filmul lui Peter Weir, cert este ca intre pelicula evocata si cartea sa sunt anumite asemanari. Asemanari care nu minimalizeaza romanul, ci ii inalta cota.
Cunoscut in primul rand ca poet si, desigur, ca vajnic „catavencist”, Ioan T. Morar debuteaza acum in proza cu un roman bine construit, ingenios si care – ceea ce e cel mai important – nu plictiseste. Din fericire, poetul nu a murit si anumite pagini de un intens lirism, cum sunt acelea ale scrisorii trimise iubitului de catre o sasoaica deportata dupa razboi nu in Baragan, ci tocmai in Siberia, la Sverdlovsk, ne dovedesc acest lucru. Totusi, pasajele lirice sunt destul de rare. Cand se simte induiosat, autorul parca-si trage doua palme si-si revine. Romanul pleaca de la o idee simpla, dar eficace. Un neamt, Klaus Bernath, plecat din asezarea natala banateana Lindenfeld, face in strainatate o avere imensa si, apropiindu-se de sfarsitul vietii, e incercat de o fireasca nostalgie. Nostalgia ii este repede speculata de un oarecare Otto von Romanoff, expert in biografii celebre – fusese chiar autorul unei biografii despre Willy Brandt – care, gandindu-se la un castig mare, ii propune miliardarului un asemenea targ. Neamtul plecat din Romania raspunde favorabil si in felul acesta afacerea este ca si pusa pe roate.
Doar ca asezarea Lindenfeld din Banat este pustie, ca multe alte sate sasesti sau svabesti dupa comunism. Biograful incepe sa-si faca griji dandu-si seama ca, venind in vizita intr-un loc nepopulat, clientul sau va trai un soc puternic, cu toate consecintele care pot pleca de aici. De aceea ia legatura cu un descurcaret de-al nostru, un romanas caruia ii merge mintea in toate directiile, Petrica Florescu, pentru a organiza un fel de reprezentatie. Adica va angaja actori de la Teatrul German din Timisoara, care pentru doua saptamani vor interpreta rolul vietii lor, insufletind un loc mort si intrand in pielea presupusilor locuitori ai acelei asezari. Banii sunt platiti de fiul miliardarului, care stia de tarasenie. De aici, normal, se ivesc o serie de incurcaturi in care umorul, deseori negru, al autorului, exceleaza.
Pe parcursul cartii sunt amintite tot felul de situatii hilar-grotesti de pe timpul lui Ceausescu, cum ar fi aceea a retusarii fotografiilor din ziare, cazul Jivkov cu o palarie pe cap si alta in mana. De asemenea, inventat sau nu, este relatat episodul unei statui a lui Stalin care, nemafiind de actualitate dupa moartea acestuia in 1953, a fost in asa fel cizelata de catre sculptor incat, facuta sa semene cu Slavici, a fost asezata in fata casei memoriale a scriitorului de la Siria.
Scris cu placere, dar si cu amaraciune, romanul poate fi socotit si o farsa tragica. Monumentul disparutilor, adica al celor morti in lagarul siberian, este iarasi un bun prilej pentru Ioan T. Morar de a cultiva categoria estetica a ambiguitatii. Razi si plangi in acelasi timp. Lindenfeld este in fond viata fiecaruia dintre noi care nu stim cat suntem mintiti sau cat ne mintim inainte de deconspirarea finala. Deconspirare care uneori nu vine niciodata. Daca nu e chiar moartea. Prefata romanului este semnata de criticul literar Marius Chivu.
