30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialJustiţia salvează teatrul

Justiţia salvează teatrul

Angajaţii instituţiei de cultură au fost salvaţi, în ultima clipă, de instanţa de la Tribunalul Galaţi, care a stopat concedierile abuzive operate de directorul Florin Melinte.

Tribunalul Galaţi a suspendat vineri reorganizarea Teatrului Muzical „Nae Leonard”, după ce, în dosarul 8768/121/2010, sindicatul a cerut anularea Hotărârii Consiliului Municipal Galaţi nr. 294/12.08.2010. Câteva zeci de salariaţi ai teatrului lansaseră o scrisoare deschisă în care cereau stoparea abuzurilor directorului Florin Melinte. Conform HCL 294, teatrul urma să rămână cu 37 de salariaţi, restul devenind angajaţii compartimentului „Artă teatrală” al Fundaţiei „Andreiana Juventus”, un ONG cu care s-a asociat municipalitatea pentru organizarea de spectacole şi concerte. Practic, fundaţia a devenit o parte a teatrului muzical.

Directorul Melinte a operat schimbările după placul lui, fără nici o consultare cu Comisia de Cultură a CLM, primăria sau sindicatele. A dat preavize de concediere unui număr de 167 de salariaţi ai teatrului, din care numai 116 vor fi transferaţi la fundaţie, printre cei 51 de solişti, balerini şi tehnicieni care vor ajunge în şomaj fiind cei care nu-i sunt pe plac directorului, pentru că nu îi tolerează abuzurile. Lista celor 37 care vor rămâne salariaţi ai teatrului îi cuprinde pe apropiaţii lui Florin Melinte. Prima pe listă e familia Sava, grupul fiind format din Laura Sava – director adjunct, soţul acesteia, Marian Sava – instrumentist, fiica sa Georgiana Sava, care ocupă fără concurs postul de director artistic pe probleme cu publicul, Radu Gabor, impresar, şi Iulia Sava, violonistă. Pe lista lui Melinte mai sunt familia Oancea şi familia Patriche. 

Cele mai citite

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...

Cod galben de furtuni în 10 județe, până mâine dimineață. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în zece judeţe din vest.Astfel, în...

Comisia Europeană spune că România tot nu e pregătită să treacă la euro

România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, este concluzia Comisiei Europene (CE), în urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă...
Ultima oră
Pe aceeași temă