În librăriile din Cuba s-a lansat jurnalul lui Ernesto „Che” Guevara, aşteptat aproape 50 de ani.
Experienţele prin care a trecut luptătorul de gherilă după sosirea sa în Cuba, în 1956, şi până cu puţin înainte de proclamarea victoriei de către rebeli (1959) au fost reunite în volumul „Jurnalul unui combatant”, editat de Centrul cubanez de studii dedicate acestuia, anunţă presa internaţională.
Proiectul s-a desfăşurat sub supravegherea văduvei sale, Aleida March, care a motivat iniţiativa: „Pentru ca poporul cubanez şi întreaga lume să ajungă să îl cunoască pe Che şi să nu mai distorsioneze lucrurile”. Aceeaşi femeie nu a tăinuit că mare parte din „premiera editorială” a fost deja inclusă în „Episoadele războiului revoluţionar cubanez”, carte publicată chiar de Guevara, în 1963.
Experţii sunt de părere că Jurnalul a fost publicat cu o asemenea întârziere deoarece a fost scris de mână pe multe caiete cu pagini lipsă.
Tot ce apare sub numele revoluţionarului ucis în 1967 este sortit faimei. Un exemplu este „Jurnal pe motocicletă/The Motorcycle Diaries”, ecranizat în 2004 şi premiat cu un Oscar în 2005, pentru coloana sonoră.