Vestea ca doi jurnalisti au decis sa se inscrie in PD-L si sa candideze in alegerile parlamentare a fost urmata de reactii mai degraba negative. Gestul facut de Catalin Avramescu si Sever Voinescu a fost interpretat ca o recunoastere a unei duplicitati in care s-ar fi complacut pana acum. Eu cred ca este un act de curaj, din care toata lumea are de castigat.
Pe buna dreptate, ne plangem de calitatea clasei politice. Neprofesionalismul si lipsa de moralitate care domina partidele sunt motivele principale pentru care Romania se zbate inca la periferia lumii dezvoltate. Reformarea tarii se va face in ritmul in care va avea loc reformarea corpului politic, principalul furnizor de lideri pentru administratia publica. De aceea, intrarea in politica a oamenilor de valoare, educati si cu o cariera solida, trebuie salutata.
Cu cat intra mai multi profesionisti, cu atat riscul de a avea legi si decizii proaste este mai mic. Oamenii care si-au luat in serios cariera pana in momentul intrarii in politica o vor face si de acum inainte. Este suficient sa citesti biografiile celor doi si sa le compari cu cele ale colegilor de partid Elena Udrea, Silvian Ionescu, Viorel Stanca, Mircia Gutau, Viorel Mantoc, printre altii, plus sutele de omologi din toate partidele, figuranti, mediocri sau pur si simplu incapabili sa inteleaga nevoile tarii, ca sa iti dai seama ca nou-venitii reprezinta un pas inainte pentru politica romaneasca.
Gestul lor ar trebui urmat de toti ceilalti jurnalisti, comentatori, analisti care simt ca stiloul si microfonul nu sunt arme pe masura ambitiei lor de a influenta mersul lucrurilor. si sunt destui cei care au in comun cu Avramescu si Voinescu imensa frustrare ca vorbele lor nu misca Romania in directia pe care o cred buna, oameni care simt ca ar guverna mult mai bine decat cei care au facut-o in ultimii 18 ani si care sufera enorm ca nimeni nu le ofera ocazia de a trece la volan sau nu le cere macar sfatul.
Daca gestul facut de cei doi ar fi urmat de cat mai multi din categoria descrisa mai sus, ar avea de castigat si breasla jurnalistilor care se simt bine (doar) in pielea de observatori si critici ai societatii si pentru care tentatia saltului in tabara carmuitorilor pur si simplu nu exista.
Am avea de castigat prin limpezirea unei confuzii care in ultima vreme a devenit din ce in ce mai suparatoare. Zona gri a jurnalistilor-activisti compromite ideea de opinie independenta politic. Este o mare diferenta intre o doza moderata de subiectivism si un partizanat. De un oarecare subiectivism nu poate scapa nici o persoana cu principii si convingeri. El vine cel mai adesea ca urmare a identificarii unor afinitati de idei si valori cu un spectru politic – stanga, centru sau dreapta. Respectul fata de meserie nu il va lasa insa niciodata pe un profesionist sa cautioneze greselile celor inregimentati in zona ideologica fata de care are o simpatie masurata, ba chiar din contra, li se va adresa critic pentru a-i ajuta. si in nici un caz nu i-ar permite sa isi faca o misiune din a imbraca zilnic realitatea in culorile unui anumit partid, asa cum pacatuiesc adesea jurnalistii-partizani.
Exista, de asemenea, o mare diferenta intre un jurnalist militant si un activist politic. Mass-media nu inseamna doar expresie seaca si ton egal, lipsit de pasiune. Exista ziaristi care se implica pasional in viata cetatii, dar o fac in numele unor valori si principii. Misiunea lor este adesea acoperita de galagia colegilor care isi pun credibilitatea la bataie in slujba unor grupuri politice si a unor lideri si care si-ar implini mai bine destinul ca membri in staff-urile de campanie ale partidelor. Sau pe listele de candidati pentru Parlament.
Evident, doar intrarea acestor jurnalisti in politica nu este suficienta. Conteaza si ce vor face in Parlament sau in partidele spre care s-au indreptat. Daca vor adopta modelul Corina Cretu, pupila blonda a lui Ion Iliescu, fosta jurnalista la "Cronica Romana", a carei prezenta in Legislativ a fost aproape egala cu zero, daca nu vor reusi sa-si puna amprenta pe deciziile importante pentru tara, inregimentarea lor nu va insemna decat un eventual succes de imagine pentru partidele care i-au cooptat.
Cel mai important test pe care il au de trecut este rezistenta la asimilarea de catre gastile de partid. Cum se vor raporta ei la cazurile de co-ruptie din propriul partid? Cum vor reactiona la gre-selile formatiunii lor? Isi vor afirma cu tarie in dezbaterile interne verticalitatea in numele careia criticau pe vremea cand erau jurnalisti? Cand vor realiza ca, in ciuda tuturor eforturilor pe care le-au facut, nu exista nici o sansa de a influenta in bine mersul partidului sau deciziile acestuia, vor avea taria sa se recunoasca invinsi si sa paraseasca politica? Sau vor face compromisuri si vor ingrosa masa de activisti mediocri care de dragul unui loc caldut in Parlament lasa capul jos si voteaza tot ce le cer sefii?
Nu va fi un test usor. Iar experienta colegilor de breasla care au facut miscari similare in trecut nu reprezinta un motiv de optimism. Cu toate acestea, este vital ca multi dintre cei care au dubii asupra carierei lor sa se gandeasca bine de ce parte a baricadei vor sa se afle. Jocul confuz, la doua capete, nu foloseste decat mafiei transpartinice, care are nevoie ca de aer de agenti sub acoperire pentru a-si promova interesele.
Toti cei care simt un fior de emotie atunci cand urmaresc sau se angajeaza intr-o disputa politica ar trebui sa coboare din tribuna si sa intre in ring. Partidele au nevoie de ei! si cu cat vor fi mai multi, cu atat vom avea mai multe sanse sa ii alegem pe cei mai potriviti sa ne conduca.
