Constănţenii au reuşit să-şi surclaseze cu un incredibil 3-0 adversarii mult mai cunoscuţi, în primul meci al turneului Talent Cup.
În primul an am încheiat pe doi, acum ne dorim o clasare mai bună”, declara Gheorghe Hagi la conferinţa de presă de dinaintea turneului amical organizat chiar de el, Talent Cup. Echipa Academiei Hagi a făcut un prim pas în îndeplinirea obiectivului fixat de fostul mare fotbalist român. În prima partidă disputată de echipa Academiei, aceasta a reuşit să zdrobească pe mult mai celebra Internazionale Milano, scor 3-0.
Întâlnirea a debutat cu o ocazie a italienilor, însă Şerban a intervenit eficient în faţa lui Ntow în min. 6. În min. 23 Academia Hagi a reuşit deschiderea scorului prin Păiuş, care a insistat la o minge în colţul careului mic, balonul a ricoşat la Răzvan Ciochină, care a punctat din apropiere, 1-0. Până la pauză, tot gazdele au fost aproape de majorarea diferenţei, dar portarul Dalle Vedove a întervenit eficient la şutul de la distanţă al lui Vînă. Partea a doua a debutat excelent pentru Academia Hagi, care a asediat poarta interistă. Nikolov a lovit bara în min. 42, Vînă a trimis peste poartă din poziţie ideală în min. 52, iar Iancu a fost anticipat de portar după un şut puternic de la 25 m. Inevitabilul s-a produs în min. 67, când constănţenii au punctat pe tabelă: Mihai a executat o lovitură liberă şi Bogdan Ţîru a reluat cu capul pe spate din centrul careului, 2-0. Elevii lui Sergio Zanetti (fratele mult mai celebrului Javier Zanetti) au mai pus în real pericol poarta lui Şerban doar în min. 74, când goalkeeper-ul gazdelor a intervenit excelent în faţa lui Monachello. Scorul final avea să fie stabilit în min. 80+5 (reprizele au doar 40 de minute la U17) de noul intrat Robert Hodorogea, acesta reluînd spectaculos din voleu un corner executat de Vînă.
După prima zi a turneului, Academia Hagi conduce clasamentul cu 3 puncte şi un golaveraj 3-0. Constănţenii sunt urmaţi de japonezii de la Kashima Antlers, care au dispus de Real Madrid cu scorul de 2-1. Pe locurile 3-4 se află Real şi Inter.
„De aici putem începe”
Gheorghe Hagi s-a arătat încântat de jocul puştilor săi şi spune că echipa care a învins Inter Milano este piatra de temelie a unei mari echipe. „În primul rând, la noi jumătate de echipă este născută în 1995. Apoi, rezultatul este un mesaj, de aici putem începe. Băieţii au alergat mult. La italieni s-a văzut mai multă personalitate la început, dar am echilibrat şi am dominat meciul chiar dacă am făcut schimbări”, a spus Hagi la finalul meciului.