15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialJuncker, discuții cu liderii europeni care se opun cotelor obligatorii

Juncker, discuții cu liderii europeni care se opun cotelor obligatorii

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat, duminică, că este preocupat de viitorul spațiului Schengen privind libera circulație în Europa într-o convorbire telefonică cu cancelarul german Angela Merkel, relatează Agerpres

“Tocmai am vorbit cu cancelarul Merkel. Suntem de acord: pentru a menține granițele deschise între UE-SM (statele membre), avem nevoie de mai multă Europă și de mai multă solidaritate în gestionarea crizei refugiaților”, a scris pe contul său de Twitter șeful executivului european, referindu-se la eforturile sale și ale cancelarului Merkel de a promova o largă distribuire la nivelul UE a solicitanților de azil. 

Într-o serie de mesaje pe Twitter transmise în cursul zilei de duminică, Juncker și-a reluat apelurile la adresa liderilor central și est-europeni care se opun propunerilor sale, de redistribuire a migranților în conformitate cu cote obligatorii pentru fiecare țară.

Junker a scris: “Tocmai am vorbit cu Klaus Iohannis, președintele României, să se pregătească pentru reuniunea extraordinară a Consiliului Justiție și Afaceri Interne de mâine”. Mesaje identice i-au vizat pe premierii Ungariei, Letoniei, Cehiei și Slovaciei, care au declarat în repetate rânduri că se opun cotelor obligatorii de repartizare a refugiaților, preferând varianta cotelor voluntare. 

De altfel, agenția MTI a transmis că Jean-Claude Juncker a abordat subiectul și la telefon cu liderii central și est-europeni vizați de mesajele sale pe Twitter. Astfel, Jean-Claude Juncker a discutat telefonic cu președintele României, Klaus Iohannis, cu premierii Ungariei, Viktor Orban, Slovaciei — Robert Fico, Letoniei — Laimdota Straujuma, Cehiei — Bohuslav Sobotka, dar și cu premierul Poloniei, Ewa Kopacz. Anunțul a fost făcut de șeful de cabinet al lui Juncker, Martin Selmayr. 

“Scopul (discuției telefonice): solidaritate pentru 160.000 de refugiați”, a scris Selmayr pe contul său de Twitter. “Libera circulație (Schengen) va fi în pericol dacă statele membre ale UE nu conlucrează rapid și solidar în gestionarea crizei refugiaților”, a mai scris Selmayr. 

Cele mai citite

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos, spune că Dumnezeu l-a îndrumat să se facă actor

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos în filum "Patimile lui Hristos", regizat de Mel Gibson și în care joacă și Maia...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă