20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialJudecătorul Adrian Neacşu, audiat la DNA

Judecătorul Adrian Neacşu, audiat la DNA

Judecătorul Adrian Neacşu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, este audiat la sediul DNA. El este acuzat că a făcut o serie de decontări considerate ilegale, iar procurorii au decis punerea în mişcare a acţiunii penale.

Procurorii urmează să îi aducă la cunoştinţă că se va pune în mişcare acţiunea penală în care este cercetat, iar în această situaţie el va fi suspendat din funcţia de membru CSM, dar şi din magistratură. Această stare de suspendare va rămâne valabilă până se va da un verdicat în dosarul în care este cercetat, potrivit Digi 24.

Citeşte şi Judecătorul Neacşu, informat că i s-a percheziţionat calculatorul. DNA spune că adresa era greşită

Dacă va fi găsit vinovat, el va fi exclus din magistratură şi riscă să ajungă şi la închisoare.

În data de 24 ianuarie, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că a început urmărirea penală faţă de judecător, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual şi uz de fals. Lui Neacşu i se impută că a făcut mai multe deconturi ilegale, în valoare totală de 50.000 de lei.

Citeşte şi Avocatii membrului CSM Adrian Neacsu, invinuit de DNA, isi apara clientul aruncand acuzatii asupra procurorilor anchetatori. Vezi ce strategie de aparare are Neacsu

Adrian Toni Neacşu este membru în CSM din anul 2011. El se numără printre cei şapte judecători CSM care au decis să informeze Comisia Europeană cu privire la procedurile de revocare a membrilor Consiliului, demarate de adunările generale ale instanţelor o dată scandalul declanşat în urma alegerilor din 4 ianuarie, când la conducerea instituţiei a ajuns un procuror.

Pe de altă parte, Adrian Neacşu este vizat şi de o procedură a Agenţiei Naţionale de Integritate în legătură cu programul Jurindex, un site care afişează hotărârile judecătoreşti din întreaga ţară. Neacşu este suspectat de conflict de interese pentru că şi-ar fi arogat drepturile de autor pentru acest site a cărui lansare a supervizat-o.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă