10.1 C
București
vineri, 25 octombrie 2024
AcasăSpecialJude Law, 29 decembrie 1972

Jude Law, 29 decembrie 1972

Nu o data a avut parte de nedorita mediatizare a vietii sale personale. Mai intai a fost relatia cu actrita Sadie Frost, apoi divortul si lupta pentru custodia celor trei copii. Au urmat relatia torida cu Sienna Miller, apoi adulterul, scuzele lui, furia logodnicei si despartirea cu scandal. Cu toate acestea, cariera si statutul actorului Jude Law raman neclintite si infloritoare. Talentul, farmecul si sensibilitatea artistica sunt cele care il recomanda. Britanicul al carui nume e inspirat dintr-un cantec al Beatlesilor a debutat pe scena la 12 ani, iar la 17 renunta la studii pentru a juca intr-un serial. In 1992 se intorcea in teatrul londonez, unde interpretarea sa din "Indiscretions", tragicomedia lui Cocteau, ii aducea nominalizarea la Premiul Laurence Olivier pentru debut. Succesul a determinat reluarea spectacolului peste Ocean, care i-a adus de data aceasta un premiu. Broadway-ul i-a deschis drumul spre lumea cinematografiei, iar primul film important a fost "Gattaca".

In 1999 regizorul Anthony Minghella il distribuia in thrillerul "Talentatul domn Ripley", punctul de unde a decolat cariera sa hollywoodiana. Rolul i-a adus un premiu BAFTA si prima nominalizare la Oscar. Tot cu Minghella a realizat si "Cold Mountain", apoi "Breaking and Entering". Datorita versatilitatii sale, Jude Law n-a fost cantonat in tipologia britanicului: a fost un psihopat gay georgian in "Ripley", un confederat american in "Cold Mountain", Errol Flynn in "Aviatorul" ori un cyborg gigolo in "Artificial Intelligence" si va fi Dr. Watson in "Sherlock Holmes"-ul lui Guy Ritchie plus Hamlet in noua montare de pe scena londoneza.

Cele mai citite

Medic prins în flagrant când primea mită pentru emiterea unui document fals

O doctoriță din județul Caraș-Severin, șefa secției de medicină internă a spitalului din Oțelu Roșu, a fost surprinsă în flagrant de ofițerii Direcției Generale...

Răzvan Lucescu, favorit să preia conducerea echipei naționale a Arabiei Saudite!

Răzvan Lucescu se află pe lista scurtă a potențialilor înlocuitori pentru Roberto Mancini, demis recent din funcția de antrenor al echipei naționale a Arabiei...

Kylian Mbappe a câștigat procesul cu PSG! Ce sumă colosală a primit francezul

Superstarul francez Kylian Mbappe a câștigat recent un proces împotriva fostului său club, Paris Saint-Germain, obținând o sumă de 55 de milioane de euro...
Ultima oră
Pe aceeași temă