6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialJoia neagra a Bucurestiului

Joia neagra a Bucurestiului

Dezbaterile ce au loc zilele acestea legate de distrugerea Capitalei din punct de vedere urbanistic nu trebuie sa-i ocoleasca pe reprezentantii bucurestenilor in administratia locala. Ei sunt cei care au aprobat ridicarea unor constructii care ulterior au generat scandaluri de proportii sau procese la fel de rasunatoare. Ziua de joi, 29 septembrie 2005 este emblematica pentru felul in care a functionat acest sistem. Consilierii generali au aprobat, cu o singura ridicare de mana si fara o dezbatere prealabila, o lista cu 72 de planuri urbanistice zonale (PUZ-uri) cu caracter de lege pentru locuitorii orasului, printre care se afla si unele dintre cele mai controversate din ultimii ani.

 

Printre acestea se numara Cathedral Plaza, mall-ul Obor, imobilul de la strandul Tineretului sau blocul "13 septembrie Tower".
Interesant este faptul ca, desi faceau parte din partide diferite, nici unul dintre consilieri nu a indraznit sa deregleze masina de vot a administratiei generale a Bucurestiului. "Romania libera" a descoperit numeroase ilegalitati in sedinta din ziua respectiva, ilegalitati care acum sunt resimtite in mod direct de locuitorii acestui oras.

 

In dezbaterile legate de distrugerea Capitalei din punct de vedere urbanistic, un loc aparte trebuie sa-l aiba reprezentantii bucurestenilor in administratia locala. Ei sunt cei care au aprobat ridicarea unor constructii care ulterior au generat scandaluri de proportii sau procese la fel de rasunatoare. Ziua de joi, 29 septembrie 2005 este emblematica pentru felul in care a functionat acest sistem. Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, cu o singura ridicare de mana si fara o dezbatere prealabila, o lista cu 72 de planuri urbanistice zonale, cu caracter de lege pentru locuitorii orasului, printre care se afla si unele dintre cele mai controversate din ultimii ani.

 

Desi reprezentau partide politice diferite, nici un consilier general nu a indraznit sa incalce consensul sedintei. "Romania libera" a descoperit o sumedenie de ilegalitati in sedinta din ziua respectiva, ilegalitati care sunt resimtite acum in mod direct de locuitorii acestui oras. Consilierii, reprezentanti ai tuturor partidelor, au votat pachetul de 72 de PUZ-uri (legi urbanistice locale) la pachet, fara sa clipeasca. S-au incalcat astfel, sustin persoane din administratia locala, prevederile a cel putin doua legi organice: cea privind amenajarea teritoriului si urbanismului (350/2001) si cea privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative (24/2000). Mai grav este ca multe dintre legile votate "la gramada" s-au dovedit a fi fost aprobate cu grave vicii de procedura.

 

Concret, toate PUZ-urile care au facut ulterior obiectul unor scandaluri media, unele ajunse in instanta, au, pe deasupra, numere de inregistrare fictive. Reporterii "Romaniei libere" au introdus numerele de inregistrare ale PUZ-urilor controversate in baza de date a Primariei (http://www4. pmb.ro/ wwwt/ dox/verifica.asp). Rezultatul, in toate cazurile, cu o singura exceptie, a fost acelasi: "Cautare fara succes! Verificati daca informatia ceruta este conforma cu bonul de inregistrare". Ca o dovada suplimentara a faptului ca numerele sunt fictive, am identificat in lista celor 72 numere de inregistrare (reale) mai mici date in zile ulterioare sau mai mari date in zile anterioare celor ale PUZ-urilor "controversate".

Vaticanul a protestat oficial impotriva construirii Cathedral Plaza
Constructia turnului de 75 de metri inaltime de langa Catedrala "Sf. Iosif", oprita in instanta, a fost aprobata in baza PUZ-ului solicitat de "Milennium Building Development" SRL in sedinta CGMB mentionata mai sus. PUZ-ul, aflat la pozitia 17 in lista votata "in orb" de consilieri, are numarul de inregistrare 461756/22 iunie 2005. Numarul nu exista in baza de date de pe pagina de web. Aceeasi baza de date recunoaste un alt PUZ, de la pozitia 62 din lista, PUZ ce are numar de inregistrare 462399/21 iunie 2005. Cum lesne se poate observa, cel de-al doilea numar, cel real, este mai mare decat cel al turnului de langa catedrala, obtinut, zice-se, o zi mai tarziu.

Raportul facut public de Inspectoratul de Stat in Constructii a aratat ca Millenium Building a omis sa obtina unele avize si sa actualizeze avizele obtinute deja, care expirasera: "Avizele SRI, MI, Directiei de Sanatate Publica, Brigazii Politiei Rutiere, Comisiei de Circulatie PMB si RADET nu au fost actualizate anterior emiterii autorizatiei de construire". Scandalul legat de construirea cladirii Cathedral Plaza langa Catedrala Catolica "Sfantul Iosif" a determinat convocarea, de catre Sfantul Scaun, a ambasadorului Romaniei, Mihail Dobre, caruia i-a fost inmanata o "Nota verbala", prima forma diplomatica de protest a unui stat.

Blocul "lipsa" de pe Calea 13 Septembrie
Planul urbanistic zonal de la pozitia 23 a fost votat pentru a se permite construirea unui bloc de 14 etaje cu apartamente de lux pe Calea 13 Septembrie. Proiectul a fost inregistrat cu numarul 461796/13 iulie 2005, numar care nu exista in baza de date actualizata a Primariei Capitalei. Firma beneficiara a reusit in numai trei luni sa obtina certificat de urbanism, PUZ, autorizatie de constructie fara ca cineva sa observe ca de pe plansele pe care s-a obtinut aprobarea lipsea un bloc aflat in imediata apropiere, fapt ce a permis ca noul imobil sa se ridice la mai putin de 13 metri de cel care "lipsea" de pe proiecte.

Mastodontul din strandul Tineretului
In cazul PUZ-ului de pe strada Premio Nebiola (cazul scandalului legat de construirea unui bloc de peste 100 de metri inaltime in incinta "strandului Tineretului"), nimeni nu s-a mai obosit sa dea vreun numar de inregistrare. In tabelul votat de consilieri este trecuta doar data inregistrarii (21 iunie 2005), fara nici un numar, fara avizul Comisiei tehnice de urbanism (obligatoriu, potrivit legii).

PUZ-ul mall-ului din Obor, atacat de prefect in instanta
Un alt PUZ atacat in instanta este cel care a dus la daramarea Pietei Obor, in vederea construirii unui mall. Spre deosebire de cele de mai sus, PUZ-ul de la Obor are numar de inregistrare corect, dar "continutul" incalca mai multe legi in vigoare, inclusiv Constitutia, atat timp cat un teren din domeniul public a fost dat in folosinta gratuita unui comerciant privat. Actul a fost atacat in instanta de prefectul Bucurestiului, Catalin Deaconescu. Prefectul a acuzat ca Legea fundamentala (Constitutia) si Legea administratiei publice locale prevad clar ca astfel de terenuri nu pot fi concesionate decat unor unitati de utilitate publica, nonprofit (spitalelor, de exemplu).
"Bunurile ce fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile. (…) Fata de aceste dispozitii, hotararea apare ca fiind nelegala, in conditiile in care se aproba contractul de parteneriat public-privat, precum si transmiterea in folosinta gratuita a terenului aferent obiectivului de investitii", se arata in actul de chemare in instanta. Constructia mall-ului a fost suspendata de instanta de contencios administrativ.

Proiectul "Semanatoarea" a fost inregistrat la o data inexistenta
Un alt plan urbanistic zonal de amploare votat la gramada a fost cel care viza constructia de birouri si locuinte pe locul fostei intreprinderi "Semanatoarea". Nimeni dintre cei 55 de consilieri generali nu a observat un lucru elementar. Faptul ca numarul de inregistrare al proiectului contine o data extraterestra – 460953/ 31.09.2005. Falsul este cu atat mai evident cu cat numarul de inregistrare este mai mic decat cel dat unui proiect inregistrat in luna iunie (!?!). Mai mult, o parte din terenul apartinand fostei intreprinderi "Semanatoarea" este in pragul de a deveni obiectul unui litigiu cu Liceul "Mircea Eliade", fostul Liceu "Semanatoarea".

Proiecte urbanistice adaugate "pe sest"
Un inalt oficial din cadrul administratiei locale, care a dorit sa-si pastreze anonimatul, ne-a dezvaluit faptul ca "tabelul de hotarari" votat de consilieri continea numai 55 de PUZ-uri si ar fi fost completat ulterior cu alte 17 PUZ-uri.
"In cadrul dezbaterilor politice se convenise initial sa se aprobe o hotarare cu 30 de PUZ-uri. Dupa o saptamana s-a ajuns la 55 de PUZ-uri. Dupa ce au aprobat in sedinta cele 55 de PUZ-uri, au modificat tabelul si au fost trecute 72 de PUZ-uri. Diferenta s-a adaugat a doua zi sau a treia zi, cand a fost la redactata hotararea. Cele introduse erau undeva pe circuitul aprobarilor, unele erau depuse, altele, poate, nici nu erau depuse, de unde si numerele de inregistrare fictive".
Afirmatiile oficialului sunt cu atat mai plauzibile cu cat nicaieri in stenograma sedintei nu se pomeneste de numarul PUZ-urilor ce au fost votate. Alexandru Baleanu, presedintele de sedinta a CGMB din data de 29 septembrie 2005, contesta afimatia: "Intr-adevar, am votat o lista anexa, dar, din cate stiu eu, nu pot fi adaugate PUZ-uri ulterior".

Presedintele sedintei: "Am incercat un sentiment de vinovatie"
Alexandru Baleanu, presedintele de sedinta din data de 29 septembrie, a recunoscut pentru "Romania libera" ca PUZ-urile au fost votate ilegal, dar spune ca vina apartine celor care "i-au convins" ca votul este legal. Tot el recunoaste, implicit, ca gestul de a ridica mana pentru a vota un anumit proiect este de cele mai multe ori unul mecanic, consilierii neavand cunostinta de continutul proiectelor pe care le voteaza.

» Care au fost atributiile dumneavoastra ca presedinte al sedintei Consiliului General al Municipiului Bucuresti din 29 septembrie 2005?
Alexandru Baleanu: Eu, ca presedinte de sedinta, am supus aprobarii ordinea de zi asa cum a fost prezentata si initiata de catre primarul general Adriean Videanu. Iar proiectele de hotarari sunt vizate de secretarul general din punctul de vedere al respectarii legalitatii si apoi de comisiile de specialitate si cea juridica, ce isi dau avizul.

» A ridicat cineva, in acea sedinta, problema legalitatii hotararii? Ca nu este legal sa aprobati PUZ-urile la gramada, deoarece fiecare in parte are caracter de act normativ?
Hotararea a fost data de catre primar, el e primul care raspunde. Secretarul general este pus tot pentru respectarea legalitatii. Ei ne-au spus ca se poate si sub forma de anexa. Imi amintesc ca s-au ridicat din sala si au pus problema ca anexa cuprinde foarte multe, ca sunt toate la pachet. Retin ca raspunsul s-a dat de catre secretar sau de catre primar, ca este legal.

» V-ati gandit atunci ca intre toate acele PUZ-uri s-ar putea strecura multe proiecte "gaunoase"?
Recunosc ca atunci nu m-am gandit. Am vazut partea plina a paharului, proiectele frumoase, fara sa stiu ca sunt si interese de alta natura. Dupa aceea am aflat tragedia cu "Cathedral Plaza". Am incercat un sentiment de vinovatie, am propus apoi personal un proiect de hotarare de anulare a PUZ-ului, proiect respins de primarul general.

» Fiecare PUZ in parte are zeci, sute de pagini, de avize, de planse. Ati apucat sa studiati cele 72 de proiecte inainte sa le votati?
Noi, consilierii, nu avem cum sa verficam nici documentatia ca atare, nu avem nici specialitatea si nici timpul sa verificam dosarele. Noi nu am stat sa verificam ceea ce-mi aratati dumneavoastra. Cu numerele de inregistrare par a fi nereguli serioase. Se supune aprobarii Consiliului si consilierii voteaza, nu pe baza analizei. Noua ni se dau toate aceste documente chiar in ziua in care trebuie sa votam.

» Atunci ce faceti, votati ca orbii legile Bucurestiului? De ce nu cereti documentele inainte?
Eu personal le-am cerut de nu stiu cate ori.

Contactat de "Romania libera" pentru un punct de vedere legat de sedinta din 29 septembrie 2005, primarul Adriean Videanu a declarat: "Directia Juridica din cadrul Primariei a facut atunci un raport. Daca cei de la Directia Juridica mi-au spus ca este legal, atunci eu mi-am insusit punctul lor de vedere".

» Proiecte controversate aprobate pe 29 septembrie 2005

l Imobilul "Cathedral Plaza"
l Blocul "13 Septembrie Tower"
l Hotel Grand Rin, cel mai mare hotel din Europa, potrivit proprietarilor (are, de asemenea, numar de inregistrare fictiv)
l Ansamblul de locuinte de 15.000 de metri patrati, pe numele unei persoane fizice, in sectorul 1 (numar de inregistrare fictiv)
l Imobilul de locuinte al SC Comaliment – 3.900 de metri patrati pe Bulevardul Kiseleff (numar de inregistrare inexistent)
l Mall-ul de la Bucur Obor
l Ansamblul rezidential "Sema Parc"
l Imobilul din strandul Tineretului

Cele mai citite

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...
Ultima oră
Pe aceeași temă