Cel mai recent film regizat de George Clooney, care a avut premiera americana luna trecuta, nu s-a bucurat nici de succesul de casa asteptat, nici de gratiile presei de specialitate de dincolo sau de dincoace de Ocean.
Criticii l-au gratulat pe George Clooney cu destule ironii, respectatul critic britanic Peter Bradshaw scriind ca, daca Joel si Ethan Coen nu-l lasa pe Clooney la ei pe platou sa se scalambaie si sa-si ridice sprancenele a mirare, isi permite el singur aceste libertati pe propriul platou. "Jocuri murdare"/"Leatherheads" nu e atat de ingrozitor daca nu-i ceri lui George Clooney sa fie Joel Coen si daca nu accepti ca actorul asemanat cu Cary Grant are o pasiune pentru filmele vechi. A dovedit-o cu extrem de onorabilul "Noapte buna si noroc"/"Good Night, and Good Luck" (o drama in alb-negru despre "vanatoarea de vrajitoare" de pe vremea lui McCarthy), o dovedeste si acum, in "Leatherheads", care e un omagiu adus comediilor anilor ‘40.
Filmata in culori desaturate pentru a fi cat mai in tonul epocii, cea mai proaspata creatie a actorului, care si-a sarbatorit cei 47 de ani pe 6 mai, se ocupa de primele momente ale fotbalului american, chiar inainte de a deveni profesionist. Ideea inceputului – a jocului cu o singura minge (din lipsa de bani) si a jucatorilor care, daca echipa din Duluth nu mai e sponsorizata de firma de apret, se intorc in mina si la scos cartofi pe camp –, faciliteaza o comedie in care umorul burlesc completeaza duelurile verbale dintre independenta jurnalista interpretata de Renée Zellweger si capitanul-jucator interpretat de Clooney. Filmul e complet lipsit de pretentii, dar nu e deloc o catastrofa. Are chiar un anume farmec pentru ca te lasa sa simti ca pasiunea echipei pentru filmele/vremurile vechi este sincera.
