Sigur că Brazilia şi-a făcut-o cu mâna ei. Plecarea lui Robinho&Comp spre nisipurile Copacabanei nu este doar drama milioanelor de suporteri locali, de la jungla Amazonului până la Foz do Iguaçu, via Salvador de Bahia şi teritoriile nelocuite ale Podişului Mato Grosso. Nu, nici vorbă. Este o lovitură greu de suportat pentru toţi. N-ai cum să nu placi această echipă. E unică, realmente. Prin candoarea, eleganţa şi măiestria creaţiei ei din iarbă. Ce s-a petrecut vinerea trecută este dureros.
Of, măi Carlos Dunga, de ce ne-ai răpit bucuria cu sluţenia ta tehnico-tactică? Când încerci să transformi o trupă de virtuozi într-o armată precisă, defensivă şi ultradisciplinată, obţii pervertirea artei şi blocajul inevitabil. Asta s-a întâmplat la autogolul prin care Olanda a egalat. Pur şi simplu, Seleção nu era pregătită pentru un astfel de şoc. Din prea mult calcul, uitase să joace cu zâmbetul pe buze. Se simţea în crisparea din teren virusul produs de scorţosul Dunga.
Însă Brazilia ar fi scos-o poate la vopsea dacă FIFA desemna un arbitru versat. Săracul Yuichi Nishimura (foto) a fluierat precum gheişele japoneze plecate la agăţat de politicieni potenţi. La orice cădere sau ţipăt al olandezilor dicta fault. Nesigur, romantic şi aerian, ca în opera „Olandezul zburător”. Aveai senzaţia că Nishimura va fluiera şi dacă Bastos, Juan sau Lucio s-ar fi dat de bunăvoie la o parte din calea lui Robben. Efectul s-a simţit repede. Speriaţi, brazilienii s-au ferit să pună piciorul, iar olandezii au profitat de handicapul psihologic. Dar cum să înţeleagă un malefic ca Blatter că nu-i bine să-ţi baţi joc de un campionat mondial cu japonezi zburători?
Laurenţiu Ciocăzanu
