» Furt de 80 de milioane de euro din boutique-ul parizian al "bijutierului starurilor" si al caselor regale.
» Hotii, profesionisti in domeniu, sunt fie francezi, fie din Europa de Est, posibil din reteaua "Panterele Roz".
Unul dintre cele mai exclusiviste si mai celebre magazine de bijuterii din lume, boutique-ul Harry Winston de pe Avenue Montaigne din Paris, a fost scena unui jaf planuit si executat cu minutiozitate si indrazneala. Valoarea bijuteriilor furate, evaluata la 80 de milioane de euro, face din aceasta lovitura "jaful secolului" in Franta. "Recordul mondial" a fost stabilit la Anvers, in 2003, cand au fost furate diamante in valoare de 100 de milioane de euro.
Patru barbati inarmati, doi dintre ei deghizati in femei, au intrat joi dupa-amiaza in magazin, in care se aflau 15 persoane, angajati si clienti. Hotii erau extrem de bine informati, stiind numele unora dintre angajati si locurile in care se aflau casetele cu bijuterii neexpuse in vitrine. Sub amenintarea armelor si "fara menajamente", cei care au avut nesansa sa se afle in magazin au fost dusi intr-un colt, unii fiind chiar loviti. Fara sa traga nici un foc de arma, hotii au adunat rapid, in genti, bijuteriile, si cele din vitrine, si cele din casete, disparand in cateva minute.
Politistii din Brigada de combatere a banditismului au declarat ca hotii sunt "profesionisti de inalta clasa" in domeniu. Nici o ipoteza nu este exclusa, dar cel mai probabil ei sunt fie francezi, fie din Europa de Est, regiune care a devenit "un nou Eldorado" pentru traficantii de bijuterii si alte obiecte de lux. Saptamana aceasta, au fost condamnati la inchisoare, in Franta, trei sarbi despre care se crede ca ar face parte din reteaua "Panterele Roz", o vasta organizatie criminala alcatuita din cetateni ai statelor din fosta Iugoslavie, specializata in furturi de bijuterii din magazine de lux europene. Indiferent cine sunt hotii, sansele de a recupera bijuteriile sunt minime, desi acestea sunt dificil de vandut ca atare, date fiind valoarea lor si notorietatea unora dintre piese.
Este posibil insa ca unele piese sa fi fost furate "la comanda", practica frecventa in cazul unor automobile de lux sau chiar iahturi furate din Occident pentru bogatasi din Europa de Est sau din Rusia. De asemenea, pietrele pretioase pot fi demontate si, la nevoie, chiar taiate, dupa care pot fi vandute pe piata neagra. Cu 14 luni in urma, in data de 6 octombrie 2007, din acelasi magazin parizian au fost furate bijuterii in valoare de 20 de milioane de euro, care nu au mai fost recuperate pana acum, desi s-a oferit o recompensa de 400.000 de euro celor care ar ajuta la gasirea lor. Nici doua diamante in valoare totala de 11,5 milioane de euro, furate in septembrie 2004 de la bienala anticarilor din Paris, nu au fost recuperate.
Bijutierul imparatesei Farah a Iranului si al vedetelor de la Hollywood
Istoria casei de bijutieri Harry Winston se confunda cu cea a caselor regale si a starurilor de cinema, concurand cu Van Cleef sau Cartier. Primul magazin al familiei a fost deschis in 1888 in Manhattan, de Jacob Winston, fiul acestuia, Harry, fiind cel care a dobandit notorietate internatio-nala. Magazine Harry Winston au fost deschise la Geneva, Paris (in 1957), in Beverly Hills, Las Vegas, Honolulu, Londra, Tokio, Hong Kong si chiar Beijing.
Intre clienti s-au numarat sahul Iranului, care a cumparat in 1958 o tiara cu un diamant roz de 60 de carate pentru imparateasa Farah, si Richard Burton, care a ales tot un diamant, in forma de para, de 61 de carate, pentru inelul oferit iubirii sale de o viata, Elizabeth Taylor. Marilyn Monroe a purtat un diamant legendar al casei Harry Winston, "Luna din Baruda", de 24 de carate, galben-canar, provenit din tezaurul maharajahilor din Baruda, in timpul promovarii filmului "Domnii prefera blondele", din coloana sonora a acestuia facand parte cantecul "Diamantele sunt cei mai buni prieteni ai unei fete".
Colectia Harry Winston a fost imbogatita prin cumpararea unor piese valoroase si celebre ca tiara ducilor de Westminster sau diamantul primit de Jackie Kennedy de la Aristotel Onassis. Bijuteriile sunt imprumutate starurilor de cinema pentru aparitii cat mai "stralucitoare" la festivalul de la Cannes sau la ceremonia de decernare a premiilor Oscar.