19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialJaf pe A1: tâlhărie sau înscenare?

Jaf pe A1: tâlhărie sau înscenare?

Furtul celor 22 kilograme de aur dintr-o maşină neblindată şi nepăzită, care circula pe autostrada Bucureşti-Piteşti, le ridica ieri mai multe semne de întrebare poliţiştilor.

 
Doi angajaţi ai firmei Diamanti Veri, specializată în comercializarea de bijuterii, transportau ieri trei genţi cu podoabe la o prezentare din Râmnicu Vâlcea. Au plecat din Bucureşti, unde se află sediul principal al firmei, în jurul orei 10.00. Mergeau liniştiţi, fără grijă, când, la 10.45, o maşină de culoare neagră, cel mai probabil marca Honda, cu lumini stroboscopice (asemănătoare unui girofar), s-a apropiat.

Crezând că era o maşină a poliţiei, având în vedere că o persoană din Honda le-a făcut semn cu un baston similar celor folosite de Poliţia Rutieră – şoferul Volkswagenului a tras pe dreapta. În acel moment, trei persoane mascate s-au repezit spre maşină, au spart geamurile din spate şi, sub ameninţare, au furat cele 22 kilograme de bijuterii din aur din portabagaj. Le-au luat apoi victimelor telefoanele mobile şi cheile de la maşină şi au plecat în trombă în Honda de culoare neagră. Victimele – un turc şi un român – mai aveau însă un telefon mobil în maşină, pe care hoţii nu l-au găsit, aşa că au putut suna la 112 să anunţe poliţia de cele întâmplate.

Un jaf, mai multe semne de întrebare

Acestea sunt circumstanţele – reconstituite de poliţişti din mărturiile victimelor – primului presupus jaf care a avut loc pe autostrăzile României. Poliţia Română şi-a desfăşurat forţele şi a început căutările. S-au pus filtre la intrările pe autostradă şi pe drumurile din preajmă, s-au oprit toate maşinile Honda de culoare închisă, s-a cercetat zona chiar şi dintr-un elicopter MAI.

Cu toate acestea, anchetatorii nu excludeau ieri ca totul să nu fie mai mult decât o înscenare pusă la cale de cei doi angajaţi. Asta pentru că poliţiştii aveau ieri multe semne de întrebare cu privire la episodul petrecut pe autostrada A1, la kilomentrul 83.

Prima este de ce nu era transportul însoţit de pază şi făcut într-o maşină blindată? De ce o firmă ca Diamanti Verdi, cu marfă de milioane de euro vândută într-o reţea naţională de 27 de magazine de specialitate, riscă să facă un transport în valoare de aproximativ un milion de euro – potrivit primelor estimări – într-o maşină obişnuită, fără pază şi fără geamuri blindate?

Un alt amănunt care li s-a părut suspect poliţiştilor este că la ora aceea din zi – 11 dimineaţa, când traficul pe A1 este aglomerat – nimeni nu a văzut absolut nimic, nimeni în afară de victime nu a sunat la 112. Din acest motiv, nu este exclus ca presupusele două victime – un român şi un turc – să fie testaţi cu testul de poligraf.

„Nu se face cu o maşină personală transport de aur în asemenea cantitate. Din acest motiv sunt şi dubii referitoare la tot ce s-a întâmplat”, a declarat pentru România liberă agentul de poliţie Adriana Bălănescu, de la Inspectoratul de Poliţie Argeş. Aceasta nu a putut însă dezvălui cum au explicat reprezentanţii firmei Diamanti Veri lipsa unui sistem de pază şi securitate pentru transportul de bijuterii.

Patronul firmei – şi jefuit, şi amendat

O altă ipoteză a anchetatorilor era, ieri, că atacatorii au acţionat la pont.  Altfel, nu ar fi putut şti exact traseul şi programul maşinii Volkswagen Pasat. Nu este exclus nici ca maşina să fi fost urmărită încă de la plecarea din Bucureşti. În cazul acestei ipoteze, jefuitorii au ales un moment în care nu erau alte maşini în preajmă, au pornit lampa stroboscopică (asemănătoare unui girofar) şi i-au somat, cu un baston de genul celor folosite de obicei de poliţişti pentru oprirea maşinilor, să tragă pe banda de urgenţă.

Acţionarul unic al Diamanti Veri, cu sediul în sectorul 4, Bucureşti, este cetăţeanul turc Ayhan Numan, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. Nici acesta, nici alţi reprezentanţi ai firmei nu au putut fi ieri contac-taţi pentru a explica motivul pentru care maşina companiei – cu numărul de înmatriculare B 27 DVO –  transporta 22 kilograme de bijuterii din aur într-o maşină neblindată, fără pază. Firma riscă o amendă între 2.000 şi 5.000 de lei pentru nerespectarea regimului transportului de valori.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă